Prin gratuitatea oferită de administrația publică locală ar crește mobilitatea urbană, oamenii rămân cu mai mulți bani în buzunar și orașul devine mai prietenos cu antreprenorii care produc locuri de muncă.
”Cred cu tărie că nu este normal ca un sătmărean să își cheltuie 20% din venituri pe transportul în comun și de asemena îmi propun o eficientizare a acestuia în orele de vârf 7:00-9:30 și 13:00-17:00”, spune candidatul UNPR la Primăria Satu Mare, Ioan Opriș.
”În ceea ce privește transportul public gratuit propus de noi este realizabil datorită faptului că în prezent Primăria asigură 60% din fondurile necesare funcționării societății de transport. Diferența de 40%, care înseamnă în jur de 4 milioane, poate fi asigurată din reclame amplasate pe aceste stații de autobuz, din reclame pe autobuze, din contracte cu operatorii economici din municipiul Satu Mare”, a mai mărturisit Ioan Opriș.
Sursa: UNPR Satu Mare