PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Rezultate alegeri locale Satu Mare. Se cunosc deja primii primari

vot-Satu-Mare-2

Ora 00:45 – PNL-ul a mai adjudecat două primării în județul Satu Mare, respectiv Batarci – Toma Adrian și Pomi – Grad Ioan. La Ciumești a câștigat Schwarczkopf János (PPMT). 

Ora 00:20 – ALDE a câștigat următoarele primării: Botiz – Ioan Mureșan, Bogdand – Aurel Bojan, Doba – Mihai Ghetina, Cămârzana – Florin Ionici, Căuaș – Marius Roca. PNL a mai luat primăria Bixad – Ioan Tătar, iar UDMR a câștigat primăriile Berveni – Kiss Zoltan, Andrid – Papp Tibor, Foieni – Brem Laszlo. Comuna Turulung a fost câștigată de fostul primar Gyakon Gheorghe (FDG), iar la Urziceni primăria a fost adjudecată de Mellau Iosif (FDG).  

Ora 23:49 – Kovacs Eugen (UDMR) a câștigat un nou mandat la Carei, la Socond, Crasnai Ioan (PSD), a fost reales. Totodată și Pop Dumitru a luat un nou mandat la Odoreu. Tășnadul a fost câștigat de candidatul PNL , Grieb Csaba și în comuna Cehal a fost ales primar Jurchiș Gheorghe (PSD).

Ora: 23:21 – candidatul PNL Dinu Birtoc a câștigat primăria Călinești Oaș, la Bârsău a fost ales Traian Ciurdaș (PSD), iar la Santău a câștigat Rotaru Marinel (PNL)

Ora 23:04 – Primăria Crucișor a fost câștigată de Romi Coza (PSD), Apa – Radu Vasile Trandafir (PNL), Halmeu – Vincze Lajos (UDMR), Lazuri – Lengyel Stefan (UDMR), Valea Vinului – Radu Cristea (PSD), Medieșu Aurit – Radu Iancu (PSD), Cămin – Suto Imre (FDG), Dorolț – Găman Mihai (UDMR).

Ora 23:12 – Aurelia Fedorca a luat un nou mandat la Primăria Negrești Oaș, fiind aleasă de negreșteni cu peste 75% din voturi.

Ora 23:01 – La Moftin primăria a fost câștigată de David Gheorghe (PSD) și la Racșa, Betea Toma a luat un nou mandat. 

Ora 22:53 – Numărătoarea paralelă de la PNL confirmă mandatele următorilor primari: Păulești – Zenoviu Bontea, Ardud – Ovidiu Duma, Turț – Irime Ioan, Beltiug – Bartok Ioan, Târșolț – Pop Grigore, Pișcolt – Cosmin Varga, Tarna Mare – Sobius  Monica, Acâș – Balogh Tibor, Certeze – Petrică Ciocan. În același timp de la UDMR au câștigat: Micula – Doboș Stefan, Culciu – Domokos Alexandru, Orașu Nou – Majlat Gabor. 

Ora 22:42 – Ilyes Iuliu, fostul primar de Satu Mare, a câștigat primăria Vetiș, la Porumbești a fost ales Toth Zoltan din partea UDMR, Piricsi Arthur a câștigat la Livada un nou mandat și din zvonuri se pare că Szabo Elek a pierdut primăria Agriș în favoarea candidatei de la MPT, Marton Zsuzsa.

Ora 22:30 – La Tiream a câștigat Tar Miklos din partea PPMT cu 330 de voturi pentru.  

Ora 22:26 – UDMR are ales un nou primar confirmat. La Viile Satu Mare a câștigat Szucs Szabolcs, potrivit numărătorii paralele. 

Ora 22.14 -Alți trei primari au fost realeși. La Terebești, Mariana Avorniciții a câștigat un nou mandat obținând  799 de voturi, față de cele 332 obținute de contracandidatul Daniel Vinț (ALDE). De asemenea, au mai fost realeși primarii din Săuca – Gheorghe Marian (PSD) și Supur – Vasile Șteț (PSD).

Ora 22.05 – Primarul comunei Cradorolț, Daniel Balogh, a câștigat un nou mandat cu 562 voturi din 1.100 exprimate. Pe locul doi s-a clasat Vik Otto (PNL) cu 235 de voturi, iar pe locul 3 Socaci Mircea (ALDE) – 161 de voturi. Este primul primar cunoscut în afară de cei doi care nu au avut contracandidați. 

Ora 21:30 – Votul pentru alegerile locale în Satu Mare s-a încheiat, la ora 21:00 prezența la vot în județ fiind de 47,8202%, exprimându-se la urne un număr de 151.670 de persoane. În municipiul Satu Mare prezența a fost de 41,4096%, 42.292 de sătmăreni exprimându-și votul.  

Prezența este foarte scăzută, având în vedere că în 2008 în județul Satu Mare s-a înregistrat o prezență de 56,14% și în 2012 de 54,85%, iar pe municipiul Satu Mare prezența a fost de 51,61%.

La ora 21:00, în orașul Ardud prezența a fost de 48,5419%, Carei – 40,8246%, Livada – 52,76%, Negrești Oaș – 38,43%, Tășnad – 55,82%.

Ora 21.00: Rezultate alegeri locale Satu Mare. Se cunosc deja primii doi primari în județ. Cine sunt aceștia?

Nici nu s-au închis bine secțiile de votare și deja se cunosc doi dintre primarii din județul Satu Mare. Este vorba despre Vasile Corodan, la comuna Vama, și Karádi Csaba, la comuna Petrești.

Cei doi pot fi desemnați deja primari pentru că au candidat singuri pentru fotoliile de primar în comunele respectiv, neavând contracandidați înscriși.

Faptul că nu au existat contracandidați explică și prezența foarte scăzută la vot în cele două comune: 25,34% la Petrești, respectiv 28,54% la Vama. 

 

Exit mobile version