PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Vine canicula la Satu Mare, dar nu singură. Ce surpriză ne pregătește vremea

După câteva zile de ploi și vreme închisă, toate buletinele meteo de la posturile naționale de televiziune anunțau că, începând de azi, vremea va fi caniculară în toată țara iar ploile vor înceta. Acest lucru nu este valabil în totalitate și pentru județul Satu Mare. Potrivit meteorologilor, în următoarele zile vor crește semnificativ temperaturile, ajungând până la 34-35 de grade la umbră, dar canicula nu vine singură. Va fi însoțită de furtuni și ploi.

Meteorologii spun că astăzi (joi 16 iunie), cerul va fi senin în mare parte, iar temperaturile vor atinge 27 de grade. Mâine (vineri, 17 iunie) va fi mult mai cald decât azi, temperaturile urcând chiar și până la 35 de grade, însă cerul va fi parțial noros chiar dacă șansele de ploaie sunt minime.

Sâmbătă, temperaturile scad drastic, mercurul în termometre urcând doar până la 24 de grade. Odată cu scăderea temperaturii, pe cerul Sătmarului își vor face apariția și norii de ploaie care vor fi însoțiți și de vânt.

Vremea se mai domolește duminică, când temperaturile vor urca până la 27-28 de grade, iar cerul se va mai curăța de nori. Abia de luni încolo vom avea zilnic temperaturi de peste 30 de grade și cer senin. Asta până joi, când revin iar ploile și furtunile.