PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident produs de un șofer pulbere de beat. A vrut să fugă de la locul faptei

accidentUn accident de circulație soldat, din fericire, doar cu pagube materiale, a fost produs ieri după-amiază, în jurul orei 14.10, în Botiz, de un șofer care s-a urcat la volan pulbere de beat.

Astfel, conducătorul auto M. T., de 28 ani, din Satu Mare, a sesizat Poliţia prin apel de urgenţă 112, despre faptul că în timp ce conducea un autoturism  pe strada Mioriței, din Botiz, la intersecție cu strada Șirul Mic, a fost acroșat de un autoturism Ford al cărui conducător intenționa  să se sustragă de la obligațiilor legale. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au stabilit faptul că numitul C.  M., de 39 ani, din Botiz, în timp ce conducea autoturismul, a  efectuat o manevră de întoarcere acroșând ușor autoturismul condus de tânărul de 28 ani.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, iar în cazul şoferului de 39 ani, vinovat de producerea accidentului, aparatul a arătat o concentrație de 1,28 mg/l, alcool pur în aerul expirat motiv pentru care acesta a fost condus la UPU Satu Mare unde i-au fost recoltate probe biologice.

În cauză s-a înregistrat dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii prevăzută de art 336 alin. 1 Cod Penal.

Exit mobile version