PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Încă se mai poate circula pe Podul Decebal. Azi va fi închis pe jumătate (FOTO)

Conducerea Primăriei Satu Mare a anunțat că începând de astăzi, timp de cinci săptămâni, Podul Decebal va fi închis circulației de jumătate din cauză unor lucrări de reabilitare. Mai concret,  partea stângă, pe sensul de mers, dinspre intersecția Burdea spre Piața Romană, inclusiv rampa de acces dinspre bulevardul Transilvania, se închide complet, atât pentru traficul pietonal cât și pentru cel rutier, traficul urmând să se desfășoare pe partea dreaptă, pe câte un singur sens de circulație.

Azi dimineață însă, în jurul orei 7.50, se putea circula în condiții normale pe Podul Decebal. Porțiunea care era prevăzută a fi închisă astăzi era liberă și se putea circula fără nicio restricție, și nici nu au putut fi văzuți muncitori care să se pregătească să închidă acel sens de circulație.

Foarte probabil, conducerea Primăriei Satu Mare a decis să ia această măsură, adică să nu restricționeze circulația pe pod  până după trecerea orei de vârf de dimineață, știindu-se faptul că, până în jurul orei 8.00, când funcționarii ajung la muncă, traficul este mai intens. Este posibil ca jumătate din pod să fie închis după-amiază.

Costurile totale ale reparațiilor preconizate  se cifrează la 2,2 milioane de lei, iar lucrările vor fi executate de o firmă din județul Sălaj. Vor fi reabilitate trotuarele, balustradele, stâlpii de iluminat și, nu în ultimul rând, benzile de circulație destinat traficului auto.