PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Începe nebunia. Jumătate din Podul Decebal se închide

Ca urmare a începerii lucrărilor de reparații capitale la Podul Decebal, Primăria Municipiului Satu Mare anunță că, începând cu data de 11 iulie circulația rutieră și pietonală pe podul Decebal va fi restricționată pe o perioadă de 5 săptămâni, după cum urmează:

– partea stângă, pe sensul de mers, dinspre intersecția Burdea spre Piața Romană, inclusiv rampa de acces dinspre bulevardul Transilvania, se închide complet, atât pentru traficul pietonal cât și pentru cel rutier, traficul urmând să se desfășoare pe partea dreaptă, pe câte un singur sens de circulație.

Vă mulțumim pentru înțelegere și solicităm respectarea semnalizărilor și a presemnalizărilor, precum și o atenție sporită în trafic.