PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Primarul Kereskenyi a cerut să se lucreze şi noaptea la pod! Executantul analizează

Solicitările sătmărenilor atât pe siteul www.portalsm.ro şi pe contul nostru de facebook cu privire la efectuarea lucrărilor și pe timp de noapte la podul Decebal nu au rămas fără ecou. Știrea cu cerințele sătmărenilor a fost văzută de peste 50.000 de persoane și a avut peste 400 de distribuiri. Primarul Kereskenyi Gabor a avut o întâlnire cu reprezentanții firmei în care a solicitat să se lucreze şi noaptea pe pod, dar nu crede că sunt şanse foarte mari. În cursul zilei de astăzi va mai avea o altă întâlnire cu reprezentanţii firmei.

“Eu i-am rugat ca să ţină termenul, nu ar strica dacă ar lucra şi noaptea, poate am şi reuşi să scurtăm acest interval de timp. Conducătorii societăţii au comunicat că o să ia în calcul aceeastă doleanţă a autorităţii locale, însă ei au un contract semnat încă de pe vremea vechii conduceri şi au un grafic de execuţie. Noi mare lucru nu putem să facem până ei sunt în acest grafic. Acest grafic este alcătuit etapizat. Prima etapă are cinci săptămâni, a  doua etapă tot cinci săptămâni, de fapt aceste două prime etape reprezintă partea care va îngreuna traficul, însă până când ei se încadrează în aceste termene , nu putem să facem multe, deşi i-am comunicat să ia în calcul această posibilitate să lucreze şi noaptea pentru că ar fi şi în interesul lor. Noi avem posibilitate financiară, este o lucrare pe care am bugetat-o în aşa fel încât suntem dispuşi să terminăm cât mai repede, să şi plătim lucrarea, deci ar fi teoretic şi interesul lor. Din ce am văzut, respectiv numărul redus de utilaje, eu nu prea văd mari şanse dar şi astăzi o să avem o discuţie cu ei”, a declarat primarul pentru PortalSM.

 Vom reveni astăzi cu poziţia firmei cu privire la lucrările pe timp de noapte.

Exit mobile version