PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un fost primar din județul Satu Mare, trimis în judecată. De ce este acuzat

nagy iosifFostul primar al comunei Păulești, Nagy Iosif, eliberat din funcție după alegerile din 5 iunie 2016, este trimis în judecată, în stare de libertate, fiind inculpat  în dosarul nr. 5654/296/2016 de la Judecătoria Satu Mare pentru conflict de interese, fapte ce datează din anul 2011.

Acesta este acuzat că nu a respectat legea în ceea ce privește executarea unor lucrări, că și-a angajat familia în primărie și a folosit în mod ilegal apartamentul din clădirea primăriei.

Din rechizitoriul formulat de procurorii Parchetului de pe lângă tribunalul Satu Mare (foto), în baza denunțului a mai multor persoane, Nagy Iosif este acuzat că ar fi efectuat o serie de lucrări în comuna Păulești fără să fie respectate prevederile legale în acest sens. 

 

Exit mobile version