PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Unii PDL-işti, nemulţumiţi de noul BPT al PNL Satu Mare. Ionuţ Rus: “E echilibru total!”

pnl satu mare (8)O parte a aripii PDL din noul PNL se declară, neoficial, nemulţumită de noul Birou Permanent Teritorial alcătuit de noua conducere a PNL Satu Mare. Unii dintre PDL-işti agită spiritele şi se declară nemulţumiţi că din cei 47 de membri ai Biroului Permanent Teritorial sub 20 sunt din fostul PDL, însă refuză să facă declaraţii publice.

Prim-vicepreşedintele PNL, Cosmin Varga, primarul comunei Pişcolt, nu a negat că ar fi probleme în partid, el spunând doar că: “Lucrurile se vor clarifica”. Apoi a motivat că nu prea are semnal şi a închis telefonul reporterului PortalSM.

În schimb, noul preşedinte al PNL, Ionuţ Rus, recunoaşte că mai sunt unii nemulțumiți, dar explică faptul că noua conducere este formată din oameni care au conformat în alegeri, echipa votată de la Satu Mare fiind “beton”. El a spus că nu s-a retras nimeni din conducerea partidului.

“E echilibru total. E foarte clară treaba asta. Sunt oameni care probabil în contextul general la nivel naţional nu ştiu ce se face, că ar fi nemulţumiţi. La noi s-a votat fără nicio împotrivire, e ok. Nu s-au retras. Sigur că într-un partid se mai discută, se mai armonizează idei. Avem un Birou Permanent Teritorial beton făcut în principal din primari, viceprimari, 90% dintre membri sunt oameni care au avut succes în alegeri. Acuma sigur că mai pot apărea pe ici-colo câte unul care poate fi nemulţumit, dar nu e o problemă”, a declarat Ionuţ Rus.

Din cei 47 de membri din BPT, 17 sunt de la vechiul PDL. Ionuţ Rus a explicat că imaginea nu trebuie privită din acest punct de vedere, ci trebuie lăsat trecutul în urmă şi creată o nouă echipă care să confirme la alegeri.

“Nu e vorba de o împărţire de genul acesta, nici nu ştiu cine vorbeşte aşa ceva pentru că nu se merge pe o idee de genul ăsta. Se merge pe ideea unei organizaţii unite, asta încercăm să o facem. Dacă ne uităm tot timpul la rădăcini n-o să ajungem niciodată. Dar e echilibrat. În momentul de faţă discutăm de oameni echilibraţi cu care poţi să construieşti. Provenienţele, de mai vechi şi mai nou, în principal n-ar trebuie să conteze, dar unii mai încearcă să readucă în discuţie unele chestii. Nu e vorba de definitivat, e vorba de a face un colectiv de oameni care să ducă partidul până la alegeri când se vor face alegeri cu statul democratic şi va fi confom statutului. Deocamdată e o structură interimară”, a mai spus Ionuţ Rus.

Exit mobile version