Astfel, toți cei 313 candidaţi care au susţinut proba scrisă a examenului au fost notaţi. Situaţia, pe tranşe de medii, la nivelul judeţului Satu Mare se prezintă astfel:
– 88 candidaţi cu note mai mici decât 5;
– 103 candidaţi cu note mai mari decât 5 şi mai mici decât 7;
– 122 candidaţi cu note mai mari decât 7;
Procentul de promovabilitate la nivelul judeţului Satu Mare este de 71,88%.
Candidaţii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii la inspectoratul şcolar, azi 27 iulie 2016, până la ora 21 şi mâine 28 iulie 2016, în intervalul orar 9-15. Rezultatele finale se vor afişa în data de 3 august 2016.
Candidaţii care au obţinut nota minim 7 atât la proba scrisă cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă se pot titulariza în condiţiile în care vor fi repartizaţi pe posturi publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, iar candidaţii care au obţinut nota minim 5 atât la proba scrisă cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă pot fi repartizaţi pentru suplinire în anul şcolar 2016-2017.
Reamintim că în judeţul Satu Mare sunt scoase la concurs un număr de 809 posturi didactice/catedre. Dintre acestea, 427 sunt catedre incomplete (fracţiuni de normă), iar 382 sunt posturi didactice/catedre complete. Dintre posturile complete, 324 sunt publicate pentru angajare pe perioadă determinată (netitularizabile) şi 58 sunt publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată (titularizabile).
Sursa: ISJ Satu Mare