Un sătmărean a simțit pe pielea lui ce înseamnă Dedeman la Satu Mare. Și poate nu e singurul.
Cum în această perioadă își construiește o casă undeva la țară, sătmăreanul a decis să-și cumpere materiale de construcție, în cazul de față bolțari de BCA, tocmai de la Dedeman. A vrut să cumpere 18 paleți, dar cei de la Dedeman i-au spus că nu au atât de mult pe stoc. A achitat un avans de circa 50% din contravaloarea bolțarilor, nu înainte de a fi asigurat că transportul până pe șantier, aflat la aproximativ 20 de km de Satu Mare, este gratuit.
După circa o săptămână cei de la Dedeman l-au anunțat că au sosit bolțarii și că poate achita restul contravalorii acestora. Lucru care s-a și întâmplat, trecând peste nepriceperea celor aflați la casele de marcat și care nu știau ce trebuie să facă. Când s-a ajuns însă la transport, sătmăreanului i s-a cerut o sumă de aproape 600 de lei pentru transport. Deși când a achitat avansul a fost asigurat de cei de la Dedeman că este gratuit la o astfel de valoare (aproximativ 8.000 de lei).
Auzind acestea, sătmăreanul a decis să renunțe la bolțari, nu neapărat pentru bani, ci din principiu.
”Dacă mi s-a spus clar că transportul este gratuit, atunci așa să fie. Nu e vina mea că la Dedeman nu știe stânga ce face dreapta”, ne-a relatat sătmăreanul.
În cele din urmă, după zeci de telefoane date de o angajată adusă la Satu Mare de la Brașov, și după aproximativ 3 ore de stat în Dedeman, s-a ajuns la o înțelegere, în sensul că să se plătească suma de 250 de lei pentru transport care urma să fie efectuat de un utilaj cu macara.
A doua zi, dimineața, urma să sosească bolțarii. Numai că odată ajuns la locul șantierului, șoferul autocamionului cu macara a refuzat să intre pe proprietatea unde era șantierul invocând faptul că intrarea este prea abruptă.
”Este adevărat, intrarea este un pic abruptă, dar automacaraua putea să intre fără probleme. Șoferul a ținut-o pe una și bună că nu intră, că nu vrea să-și zgârie mașina, care este nouă, pentru că dacă o zgârie trebuie să plătească el vopseaua. Degeaba am insistat să încerce măcar dacă poate intra, șoferul automacaralei nu a vrut nicium”, mai spune sătmăreanul.
În cele din urmă, șoferul automacaralei a descărcat bolțarii, o parte pe pod, o parte în drum. Același lucru s-a întâmplat și cu cel de-al doilea transport (într-un transport au fost puși 12 paleți, în cel de-al doilea șase). Pur și simplu, în loc să fie descărcați pe fundația casei, sau cel puțin lângă aceasta, șoferul firmei de transport de la Dedeman i-a descărcat practic în stradă, de frică să nu-și zgârie mașina.
Astfel că, pe lângă cei 250 de lei achitați pentru transport, sătmăreanul a cheltuit alte 300 de lei să transporte bolțarii cu mâna din stradă până la locul fundației. Și toate acestea din cauza amatorismului celor de la Dedeman.
Foarte probabil nu este singurul sătmărean care a trecut prin astfel de probleme cu cei de la Dedeman, dar le recomandă celor de aici să-și revizuiască puțin atitudinea pentru că altfel riscă ca investiția de la Satu Mare să fie doar bani aruncați pe apa sâmbetei.