Cu toate că arată ca după bombardament, lucrările de reabilitare a drumului județean spre comuna Homoroade nu pot fi începute, cel puțin nu deocamdată.
Șefa Serviciului Achiziții din cadrul Consiliului Judeţean, Mihaela Bura a afirmat astăzi, în cadrul ședinței ordinare, că licitaţia contractului de lucrări a fost contestată de unul dintre participanţi la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, şi ulterior la Curtea de Apel Oradea, astfel că va mai dura mult până când se va anunţa un câştigător.
Președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a precizat că potrivit deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, licitația trebuie finalizată, dar unul dintre operatori s-a adresat instanței, astfel că întregul proces este încurcat.
În această situație, sunt două variante: ori se suspendă procedura de atribuire și se declară firma care va executa lucrările, ori se merge mai departe cu riscul ca instanța să desemneze alt câștigător.
Președintele Pataki Pataki spune că se va merge înainte pe baza deciziei Consiliului Național de Soluțiuonare a Contestațiilor, afirmând că firma care s-a adresat instanței încearcă să pună presiune psihologică pe conducerea Consiliului Județean Satu Mare. ”Deblocăm situația și mergem mai departe”, a mai spus Pataki.
Deși nimeni nu a rostit numele societății, de pe urma discuțiilor dintre consilieri se poate deduce că firma care contestă licitaţia este Tehnic Asist.
Nemulțumiți de starea drumului județean spre Homoroade, codrenii au vrut să organizeze astăzi un miting la Satu Mare, chiar pe platoul din Piața 25 Octombrie. Acțiunea de protest a fost amânată însă, după ce președintele Pataki Csaba le-a explicat iniţiatorilor despre ce este vorba.