În noul Birou Executiv al TSD Satu Mare au mai fost aleși Ionuț Bujor – președinte executiv, Ilieș Cristina – secretar executiv și un număr de 18 vicepreședinți.
În discursul său, Ioana Bran le-a mulțumit colegilor care au văzut în ea schimbarea.
“Le mulțumesc tuturor colegilor care cred în mine și au văzut în mine schimbarea pe care și-au dorit-o. Dacă nu aveam susținerea acestora și nu vedeam că se dorește schimbarea nu mă gândeam să candidez. Sunt conștientă că această funcție îmi oferă un alt nivel politic, dar care vine cu responsabilități și multă muncă. Nu doresc să încep cu promisiuni ci prefer să-mi asigur colegii că îmi voi da toată silința, am să mă folosesc de toată experiența și priceperea mea ca să nu-i dezamăgesc și să găsească în TSD ceea ce și-au dorit: dezvoltare politică și dezvoltare personală, dar și un loc de socializare în care pot să-și exprime punctele de vedere, iar ideile lor pot prinde viață. Suntem o echipa solidă, toți cu același țel, rămâne doar sa dovedim că vrem, știm și putem. Generația 2020 este ceva în ce noi credem și muncim cu toții pentru a avea succes”, a spus Ioana Bran.
”O felicit în primul rând pe Ioana Bran pentru această reușită, pentru că a dovedit că este implicată, serioasă și competentă, dar și pe tinerii social-democrați care demonstrează azi că vor să se implice serios în politică, să-și valorifice competențele, să lupte pentru ideile lor și să iasă astfel în față. Vreau să vă asigur nu doar că voi, tinerii, aveți toată susținerea mea, dar și că mă bazez pe competențele și dinamismul vostru pentru a face împreună politica așteptată de oameni. Vă invit pe toți tinerii, în special pe cei din Biroul Executiv al TSD, să veniți cu idei, să contribuiți la întocmirea strategiei pentru alegerile parlamentare și să vă implicați activ astfel încât la toamnă să avem un proiect comun care să corespundă nevoilor cetățenilor de toate vârstele și din toate categoriile sociale”, a afirmat liderul județean al PSD, Aurelia Fedorca.
Ioana Bran are 30 de ani și este antreprenor, iar pe plan politic este vicepreședinte al Organizației Județene a PSD Satu Mare și președinte al Ligii tinerilor întreprinzători social-democrați din Satu Mare, fiind unul dintre membrii cu experiență ai TSD, care s-a implicat activ în ultimele campanii electorale.
Ioana Bran a fost susținută la conferința de alegeri de tineri social-democrați de la București și din toată Transilvania, printre aceștia numărându-se Adrian Randubica – secretar executiv TSD Național, Pavel Emilian – europarlamentar din Bihor, Gabriel Horia Nasra – președinte PSD Cluj, Dan Chiș – președinte TSD Sălaj, Flaviu Bălan – secretar TSD Maramureș, Silviu Ionuț Dumitrache – președinte TSD municipiu Craiova.