PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Șlagăre de neuitat la Zilele Maghiare Partium

szikorargo02Dacă spunem Mamma Maria sau dacă rostim un grăbit „cichidam” toată lumea știe la ce ne gândim: da, dezvăluim secretul. Cu ocazia celei de-a 15-a ediții a Zilelor Maghiare Partium revine la Satu Mare nenea Korda Gyuri și mult iubita sa Klárika, iar Szikora Robi își pregătește deja chitara pentru un autentic concert cichidam.

Korda Gyuri și Balázs Klári se reîntorc la Satu Mare cu ocazia Zilelor Maghiare Partium după ce, în anul 2013, au „tulburat” întreaga Grădină a Romei în prezența unui public care atârna chiar și de pe copaci. La fel urmează să fie și în acest an, așa că, vă sfătuim să vă ocupați din timp locurile pe data de 27 august, ora 19.00. Nenea Gyuri și Klárika vor demonstra că vechile slagăre sunt la fel de îndrăgite chiar și în secolul XXI.

Cei care îndrăgesc melodiile mai ușoare, sunt așteptați pe data de 26 august în Piața 25 Octombrie când Szikora Robi și R-Go ne vor cânta celebrele lor melodii reînviind atmosfera vremurilor de odinioară.

Iar dacă toate acestea nu s-ar dovedi suficiente și dacă am râvni după o atmosferă rockabilly avem o ofertă de nerespins pe data de 28 august, ora 18.00 în Grădina Romei. La scena mare plasată aici va evolua formația Dolly Roll în frunte cu veșnic tânăra Dolly. 29 de ani de carieră, 27 de discuri, peste 5.000.000 de discuri vândute, 12 discuri de aur, 13 de platină, 1 de diamant și nenumărate concerte excepționale. În fond, sunt nenumărate hiturile care se leagă de formația Dolly Roll, astfel, cei care vor fi prezenți în Grădina Romei, vor avea parte de o adevărată cavalcadă de șlagăre.

Sursa: PMN

Exit mobile version