PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ziua Porților Deschise la Ambulanța Satu Mare. Activitatea se desfășoară într-un nou sediu reabilitat

Cu ocazia Zilei Porților Deschise au fost recepționate lucrările noului sediu al Ambulanței Satu Mare, Gabriela Opriș, directorul Serviciului Județean, fiind emoționată că după șapte ani s-a reușit finalizarea acestor lucrări și astfel Ambulanța Satu Mare deține un spațiu decent pentru desfășurarea activităților medicale în serviciul sătmărenilor. Garajele vechi ale Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare nu aveau înălțimea necesară pentru ambulanțele de tip nou, iar acum spațiul a fost în totalitate refăcut. Totodată s-au mai reabilitat curtea și clădirea administrativă așteptându-se de această dată să se înnoiască și parcul auto cu noi mașini de intervenție.

La eveniment au fost prezenți, subprefectul Altfatter Tamas, președintele Consiliului Județean Pataki Csaba, viceprimarii Doina Feher și Adrian Albu și de la Ministerul Sănătății a fost prezent Melinte Petru, șef serviciu Medicină de Urgență, liderul național al Sindicatului Ambulanțierilor Gheorghe Chiș, managerul Ambulanței Cluj, Horea Simu, managerul Ambulanței Hunedoara, Filimon Valeria.

Fiind o zi de doliu național, festivitatea  a început cu un moment de reculegere pentru regina Ana, un exemplu de urmat având în vedere faptul că regina în perioada celui de-al Doilea Război Mondial era voluntar pe front pe mașinile ambulanței. Evenimentul a continuat cu intonarea imnului național și al ambulanței, ținându-se apoi  un scurt moment religios prin care noul sediu reamenajat  a fost sfințit.