Sosiţi la locul accidentului, poliţiştii rutieri negreşteni au constatat faptul că un bărbat de 45 ani, din Negreşti Oaş, în timp ce conducea autoturismul nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul din faţa sa, condus regulamentar de o femeie în vârstă de 64 ani, acroşându-l în partea din spate. În urma impactului acesta a fost proiectat într-un alt autoturism, care circula în aceaşi direcţie de deplasare.
Întrucât conducătorul autoturismului, care a provocat accidentul, emana o puternică halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, acesta indicând o valoare de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul orăşenesc Negreşti Oaş unde i s-a recoltat o probă biologică de sânge, pe cea de-a doua a refuzat-o. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul figurează cu permisul de conducere reţinut, astfel că nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice şi având permisul de conducere reţinut. Pe numele şoferului a fost emis mandat de reţinere pentru 24 ore, fiind încarcerat la arestul IPJ, Satu Mare, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.