Exerciţiul militar se desfăşoară în perioada 19 – 23 septembrie în municipiul Satu Mare. Ceremonia de deschidere va avea loc luni, 19 septembrie, de la ora 9.00, în Piaţa ’25 Octombrie’.
Potrivit organizatorilor, exerciţiul se desfăşoară anual în baza Legii nr. 583 din 2002, pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Slovace, Cabinetul de Miniştri al Ucrainei şi Guvernul Republicii Ungare privind înfiinţarea Batalionului multinaţional de geniu, semnat la Budapesta, la 18 ianuarie 2002.
“Scopul exerciţiului este desfăşurarea instrucţiei în comun, cu personalul Batalionului multinaţional de geniu, pentru executarea misiunilor specifice, de limitare şi înlăturare a consecinţelor calamităţilor naturale, în cooperare cu alte instituţii şi/sau organizaţii ale administraţiei publice locale care acţionează pentru sprijinul populaţiei, în situaţii de urgenţă” menţionează comunicatul de presă, conform Agerpres.