Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Blonde Avalanche-16. Militari din patru ţări vin la Satu Mare

militari-nato200 de militari din Forţele Terestre Române, aparţinând Batalionului 52 Geniu ‘Tisa’, sprijiniţi cu personal şi mijloace tehnice din compunerea Brigăzii 10 Geniu ‘Dunărea de Jos’, vor participa la exerciţiul multinaţional Blonde Avalanche-16, alături de parteneri din Bulgaria, Ungaria şi Slovacia, ţări membre ale Iniţiativei de Cooperare Regională ‘Batalionul Multinaţional de Geniu TISA’, precizează un comunicat de presă al MApN remis, vineri, AGERPRES.

Exerciţiul militar se desfăşoară în perioada 19 – 23 septembrie în municipiul Satu Mare. Ceremonia de deschidere va avea loc luni, 19 septembrie, de la ora 9.00, în Piaţa ’25 Octombrie’.

Potrivit organizatorilor, exerciţiul se desfăşoară anual în baza Legii nr. 583 din 2002, pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Slovace, Cabinetul de Miniştri al Ucrainei şi Guvernul Republicii Ungare privind înfiinţarea Batalionului multinaţional de geniu, semnat la Budapesta, la 18 ianuarie 2002.

“Scopul exerciţiului este desfăşurarea instrucţiei în comun, cu personalul Batalionului multinaţional de geniu, pentru executarea misiunilor specifice, de limitare şi înlăturare a consecinţelor calamităţilor naturale, în cooperare cu alte instituţii şi/sau organizaţii ale administraţiei publice locale care acţionează pentru sprijinul populaţiei, în situaţii de urgenţă” menţionează comunicatul de presă, conform Agerpres.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.