“Mulţi au zis, mai în glumă mai în serios, că podurile ar trebui să rămână”, a spus prefectul.
Podurile erau plutitoare, peste ele putând trece inclusiv camioanele Armatei.
De altfel, sătmărenii au postat astfel de comentarii şi pe PortalSM. Unii au spus că ar trebui luat serios în calcul montarea unui astfel de pod provizoriu, iar alţii au scris că ar fi suficient unul mic, doar pentru biciclişti şi pietoni, în condiţiile în care podul Decebal este cu adevărat periculos.