Presa maghiară a scris la începutul lunii septembrie că Simona Pop a aplicat pentru cetăţenia ungară. Campioana olimpică a negat la vremea respectivă şi a declarat că jurnaliştii din Ungaria i-au pus vorbe în gură. Invitată de Andru Nenciu la ProSport Live, Simona a lămurit această situaţie.
Campioana olimpică la spadă susţine că a fost deranjată de afirmaţiile făcute în Ungaria, spune că nu ia în calcul să-şi ia şi cetăţenie maghiară şi exclude varianta să plece din ţară. Simona spune că totul a pornit de la acest mesaj de felicitare primit de la premierul Ungariei, Viktor Orban.
”N-am declarat că vreau să-mi iau cetăţenie maghiară. Am primit atunci un mesaj de felicitare în engleză de la premierul Ungariei. M-a întrebat consulul maghiar din România dacă am cetăţenie maghiară şi am zis că nu. M-a întrebat apoi dacă vreau cetăţenie maghiară. Şi am zis că nu, că nu am de ce. Şi din ”nu, nu am de ce să-l iau” s-a transformat în că ”da, vreau să-l iau (n.r. paşaportul maghiar)” Nu vreau să-mi iau, dar chiar dacă aş lua, nu m-aş muta din Satu Mare. Nu pot să plec din ţara mea. M-a deranjat ce s-a scris atunci. Nimeni nu m-a întrebat dacă este adevărat ce s-a scris şi ce nu”, a declarat Simona Pop la ProSport LIVE.