PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Eleva de ”zece” din județ, premiată de prefect. A primit și o mie de lei din partea Guvernului

SAMSUNG CSCEleva de ”zece” diun judeșul Satu Mare a fost premiată de prefect. Într-o atmosferă destinsă, prefectul judeţului Satu Mare, Radu Bud i-a înmânat  Ioanei Roman, eleva care a obţinut singura medie de zece la Evaluarea Naţională 2016 o Diplomă de onoare precum și stimulentul financiar acordat de Guvernul României, în cuantum de 1.000 lei.

 Întâlnirea s-a desfăşurat luni, 31 octombrie 2016, de la ora 12,00 în cabinetul prefectului, în prezenţa părinţilor tinerei, Mariana şi Radu Roman, a subprefectului Altfatter Tamas, a inspectorului şcolar general, Călin Durla, a directorului adjunct al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, Nicoleta Cherecheş și a profesorilor care au contribuit la succesul Ioanei  – diriginta, profesoara de limba și literatura română, Carmen Bratosin şi  profesoara de matematică, Daly Marciuc.

Ioana Roman a absolvit gimnaziul la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Satu Mare, în acest moment fiind elevă în clasa a IX-a, profilul matematică-informatică, în cadrul aceluiaşi liceu, preferând să rămână în  Satu Mare cu colegii, profesorii şi prietenii, deşi a primit oferte de la şcoli de prestigiu din Bucureşti.  

Conducerea Instituţiei Prefectului-Judeţul Satu Mare i-a transmis felicitări tinerei, urându-i ca peste patru ani, la examenul de bacalaureat să se regăsească ca lider al generaţiei sale. 

Exit mobile version