PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Patru benzi la Burdea de pe Podul Decebal. Lucrările întârziate o săptămână

trafic5Lucrările la Podul Decebal sunt întârziate cu aproximativ o săptămână, potrivit celor afirmate astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu.

În prezent mai sunt de făcut încă trei rosturi de dilatație, se vor schimba stâlpii, va fi refăcută rampa de urcare pe pod de la Finanțe și trotuarul pe o parte. Coborârea spre Burdea este încă în faza de documentație.

Viceprimarul Albu spune că aici se are în vedere formarea a patru benzi de circulație. Două spre bulevradul Octavian Goga, una spre Cloșca și una spre Drumul Careiului. Cu alte cuvinte, va mai fi înființată încă o bandă de 3-3,5 metri lățime. 

Acesta a mai precizat că se ia în calcul și varianta lărgirii bulevardului Octavian Goga unde există o autorizație și unde se poate face acest lucru deoarece cablurile sunt în subteran.

Referitor la Podul Decebal, primarul Kereskenyi Gabor a arătat că, deși nu a spus niciodată asta, contractul privind lucrările este din 2015 și nu își poate explica de ce nu s-a început încă din martie lucările.  Primarul a mai precizat că este vorba despre un contract multianual mai amplu care prevede lucrări și în 2018. 

Exit mobile version