PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sătmăreanul Aldo Blaga a fost la X Factor. Ce au spus jurații

aldo1Sătmăreanul Aldo Blaga a fost la X Factor. Aldo Blaga a cucerit juriul X Factor în această seară. După ce i-a impresionat pe jurați cu vocea și atitudinea sa, acesta a reușit să primească cei patru de DA.

“Muzica m-a ales pe mine, nu eu pe ea. Fără muzică e ca şi cum aş fi un picior. Nu îmi doresc neapărat să câştig, dar ar fi un lucru orgasmis să îl câştig. Mi-ar lua foarte mult timp să trec peste acest şoc”, a spus Aldo înainte de intrarea pe scenă.

Aldo a cântat o piesă de Engelbert Humperdinck cu care i-a impresionat pe juraţi.
“Nici n-ai luat titlul şi mulţumeşti! Îmi place foarte mult timbrul său, sper să mergi până în finală şi să asculţi de antrenorul tău”, a spus Horea Brenciu.

“Este unul dintre momentele pentru care există X Factor”, a spus solistul de la Carlas Dreams.

“Ai voce puternică, mă bucur că o stăpâneşti, bine ai venit la X Factor”, a spus Ştefan Bănică Jr.

Horea Brenciu a spus că Aldo merită să ajungă foarte aproape de finală, şi de ce nu, să o câştige.

Aldo a început muzică de la vârsta de 7 ani când a început să studieze pianul, după care au urmat cursurile de clarinet la vârsta de 11 ani. Mai târziu, acesta a absolvit studiile de Masterat în Interpretare Muzicală în cadrul Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca in 2010.
Prin muncă, timp și perseverență, sătmăreanul a reușit să cucerească publicul din diferite părți ale României și ale lumii. Aldo a avut bucuria de a cânta alături de nume celebre precum Bill Porter – trombonistul artistului Frank Sinatra, Horia Brenciu și Mircea Baniciu.
”Singurul motiv pentru care am vrut să particip este, a fost și va fi, dorința mea și plăcerea de a cânta. Prima mea scenă a fost la Tip Top Mini Top în anul 1990, a urmat apoi Youtube, iar cum să încerc cât mai multe prezențe pe scene cât mai variate. Înainte de a reprezenta Sătmarul, Clujul, Ardealul sau România, mă reprezint pe mine, așa cum sunt. Pe viitor urmează să vă dezvălui ”Despre Dragoste” câte una, alta…poate însăși ingredientele unei relații perfecte, cine știe”, a spus Aldo Blaga.

Exit mobile version