PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tragedie. Arbitrul Marius Anghiuș s-a stins din viață la 27 de ani

Tragedie în lumea fotbalului sătmărean. Arbitrul Marius Anghiuș, unul dintre cei mai promițători din lotul AJF Satu Mare, s-a stins azi dimineață fulgerător din viață, scrie satumaresport.ro. Avea doar 27 de ani!

Colegilor din cadrul Comisiei județene de arbitrii nu le-a venit să creadă la auzul veștii iar pagina de Facebook a lui Marius s-a umplut rapid azi de mesaje de condoleanțe.

Marius Anghiuș a trecut în urmă cu mai bine de un an printr-un moment delicat când mașina pe care o conducea, și în care se afla cu colegii din brigadă cu care urma să oficieze la un joc din județ, a ajuns pe contrasens și s-a izbit de un alt vehicul ce circula regulamentar.

Atunci Marius Anghiuș a scăpat doar cu o sperietură în vreme ce pasagerul din dreapta, observatorul Carol Kuki s-a ales cu două coaste fracturate.