PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un partid cere anularea listelor de candidați din Satu Mare. Cum motivează

sectii de votareAlegeri parlamentare Satu Mare. Toate partidele care au depus liste cu numele candidaților pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie la CEC nr. 32 Satu Mare au fost contestate în instanță de către Partidul Alternativa Civică, Atitudine, Solidaritate și Acțiunea ACASA.

Potrivit președintelui BEC Satu Mare, Remus Nemeș, ACASA a contestat la Tribunalul Satu Mare listele de susținători afirmând că acestea trebuiau făcute pentru fiecare candidat în parte și nu pentru partid. ”Noi am ținut seama de comunicatele Biroului Electoral Central atunci când am acceptat listele de susținători. De altfel, contestațiile dezbătute până acum au fost respinse ca fiind nefondate”, a precizat Nemeș.

De asemenea, PRM a formulat o contestație după ce BEC a respins lista de candidați la Senat deoarece nu cuprindea nicio femeie. Contestația a fost acceptată după ce unul dintre cei doi candidați bărbați s-a retras. Din același motiv, și lista pentru Senat a PMP a fost respinsă de BEC, astfel că partidul a făcut o contestație, admisă în cele din urmă, însă numai după ce unul dintre candidații bărbați s-a retras făcând loc pe listă unei femei.  

Exit mobile version