PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Așa arată copiii ”exploatați” de la Carei. Reportajul The Sun, cel puțin suspect (FOTO)

jurjReportajul realizat de jurnaliștii de la The Sun potrivit căruia niște copii din Carei și Tășnad, județul Satu Mare, sunt exploatați prin muncă este cel puțin suspect, doar așa, ca să spunem că este vorba de o făcătură.

Jurnaliștii englezi descriau în articolul lor o familie săracă din Carei, care și-a pus copiii la muncă, adică la montat jucării pentru ouăle Kinder, pentru că nu au cu ce trăi.

Lucrurile nu par a sta nici pe departe așa, iar din aceste imagini se poate deduce clar cât de ”exploatați” sunt acești copii. Mama copiilor, Timea Jurj, lucrează la Draxlmaier, sau cel puțin așa scrie în contul acesteia de pe Facebook, deci au cel puțin un venit în casă. De asemenea, din pozele postate de mamă pe site-ul de socializare, copiii sunt foarte bine îmbrăcați, le sunt organizate zile de naștere, au fost duși în excursii, la ștrand sau la concerte, ceea ce o familie săracă, așa cum pretind cei de la The Sun, nu și-ar putea permite.

În aceleași fotografii se poate vedea că familia Jurj are în curte o mașină de cel puțin 2.500 de euro, iar familia locuiește într-o casă bine pusă la punct. Chiar și în fotografiile postate de cei de la The Sun se poate vedea un televizor cu diagonală mare dacă nu de ultimă generație, cel puțin de generație mai recentă care ar costa cel puțin 1.000 de lei.

Din aceleași fotografii se poate vedea cum mama Timea Jurj are degetele pline cu inele de aur, ceea ce, cu siguranță, dacă ar fi săracă, nu și-ar putea permite.

Tot în fotografiile de familie sunt imagini de la îmbarcarea pe un avion Wizz Air de pe aeroportul din Debrecen, ceea ce înseamnă ca familia a călătorit și în străinătate. Cu siguranță nu cu banii câștigați din ansamblarea jucăriilor din ouăle Kinder.

Nepotrivirile între ceea ce a prezentat The Sun și realitatea ce apare din fotografiile postate de Timea Jurj sunt mai mult decât elocvente. Există posibilitatea ca The Sun să fi realizat acest reportaj după ce a plătit familia, că altă explicație nu există.

Oricum, cei de la Protecția Copilului Satu Mare au demarat o anchetă pentru a se vedea care este starea familiei respective și dacă acei copii sunt exploatați prin muncă. 

Reportajul celor de la The Sun poate fi văzut AICI, în limba engleză și AICI, în limba română.

Exit mobile version