PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Daniel Prodan, depus la Arena Națională. Unde va fi înmormântat (FOTO)

daniel-prodan1Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului internațional Daniel Prodan a fost depus la Arena Națională de către foștii colegi din Generația de Aur. Suporterii îi pot aduce un ultim omagiu între orele 10:00 și 18:00.

Gică Popescu, Viorel Moldovan, Toni Doboș, Bogdan Stelea, Marius Lăcătuș, Miodrag Belodedici, Adi Ilie și Basarab Panduru, foștii colegi ai lui Didi Prodan din Generația de Aur, au fost cei care au purtat sicriul la Zona Vip a arenei Naționale.

La scurt timp după sosirea lor și-au făcut apariția și oficialii Stelei. Mihai Stoica și Valeriu Argăseală au adus o coroană de flori și un tricou al roș-albaștrilor imprimat cu numărul 6 și cu numele lui Didi Prodan.

“Familia îi cheamă pe români să spună ’Adio, Didi!’. Înfrângerea asta e cea mai dureroasă, pentru că acum nu mai ai ocazia să-ți iei revanșa. Tot ce poți să faci e să trăiești așa cum el te-a învățat. Cu zâmbetul pe buze. oricât de greu ar fi , suntem siguri că asta și-ar fi dorit Daniel de la noi, motiv pentru care vă chemăm să ne fiți alături în aceste momente grele”, se arată într-un fragment remis mass-media de către reprezentanții familiei Prodan.

Daniel Prodan, trecut în neființă în urma unui infarct suferit miercuri seară, la reședința sa din Voluntari, va fi depus astăzi, începând cu ora 20:00, la Biserica ‘Sf. Ilie’ din Pipera. Înmormântarea este programată sâmbătă, la ora 14:00, la Cimitirul ‘Sf. Ilie’ din Pipera.

Sursa: text și foto digisport.ro

Exit mobile version