PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Drama angajaților Draxlmaier continuă. Obligați la ore suplimentare

Drama angajaților Draxlmaier Satu Mare continuă. Muncitorii din fabrică continuă să se plângă de condițiile de muncă la care sunt supuși de superiori. Unul dintre angajații de aici a trimis pe adresa redacției PortalSM un mesaj prin care se atrage atenția asupra faptului că muncitorii sunt în continuare amenințați de superiori, sunt puși să muncească aproape forțat ore suplimentare și sâmbetele.

Iată ce scrie angajatul Draxlmaier Satu Mare:

”Sunt unul dintre angajații Draxlmaier Satu Mare umilit și batjocorit de superiori. Din păcate, dânșii nu s-au învățat minte după ”ședințele de liniștire” pe care le-au avut cu cei din conducerea fabricii în cadrul cărora li s-a cerut să nu mai vorbească urât cu muncitorii și să nu mai amenințe. Totul a durat doar 30-40 de zile.
Acum, când au pornit noul proiect, de circa 3 luni, și-au dat seama că nu au suficient personal, pentru că sunt foarte puțini sătmăreni care vin să se angajeze aici. Au început să ne amenințe că ni se vor tăia circa 100 de euro din salar (primele pe care le primim și care ne mai ridică cât de cât salariul) dacă nu binevoim să rămânem zilnic la ore suplimentare și dacă nu venim sâmbetele la lucru. Se poate refuza doar o singură sâmbătă pe lună”, ne scrie angajatul fabricii sătmărene.

Acesta nu înțelege de ce autoritățile competente nu fac controale în fabrică dacă sunt atât de multe sesizări.

Problemele de la fabrica Draxlmaier au ajuns și la urechile prefectului Radu Bud. La ultima ședință de Dialog Social de la Prefectură, acesta a spus că subiectul Draxlmaier va fi dezbătut într-o altă şedinţă, la care va fi invitat și un reprezentant al sindicatului din cablaje de la Pitești, iar dacă lucrurile spuse de sindicalişti se confirmă, există, într-adevăr, o problemă.

“Dacă este adevărat ceea ce spuneţi, este într-adevăr o problemă. Haideţi să purtăm o discuţie pe tema asta, să fie o temă adoptată de noi, să avem o discuţie cu ei (conducerea Draxlmaier Satu Mare  – n.r.)”, a spus Radu Bud.

Cititorii în acțiune – Portalul eşti tu! Ai surprins un accident sau un eveniment ce poate fi ştire? Trimite-ne imaginile pe redactia@portalsm.ro sau pe facebook.