Au mai fost probleme și nu s-a făcut nicio anchetă. Din punctul meu de vedere, în Spitalul Județean Satu Mare nu s-a acționat corespunzător, încă de la cazul sătmăreanului care a suferit acel infarct în toaleta spitalului. Dacă s-ar fi căutat cauza acelei întâmplări tragice, cred că la ora actuală nu ar mai fi existat acest nou deces. Spitalul județean Satu Mare a ajuns în situația unui accentuat deficit de cadre medicale și astfel nu mi se pare normal ca un medic dintr-o anumită specialitate să fie medic la urgență.
Eu, ca avocat, nu intru într-o cauză comercială sau de dreptul muncii pentru că nu mă pricep. Intru în cauze penale, în anumite cauze civile, pentru că asta este competența mea. Și atunci mi se pare inadmisibil ca la un serviciu de urgență, atât de vital supraviețuirii noastre, să existe un medic care are o altă specialitate față de medicina de urgență. Nu știu cum poate să facă triajul pacienților un reumatolog, un dermatolog, un diabetolog.
Mă revoltă profund această nouă moarte absurdă tocmai pentru că aud în continuare despre alte situații și astfel de probleme existente în sistemul medical din Satu Mare. Chiar de la persoane care au mers la medici specialiști și au avut diagnostice greșite. Eu merg la consultații doar în Satu Mare. Nu merg în Ungaria, la Cluj sau oriunde în altă parte pentru că avem medici foarte buni și în orașul nostru. Totuși, fără a acuza pe cineva anume, s-au dat și diagnostice greșite.
Cel mai bun exemplu îl am cu mama mea, când în 2010 a suferit o operație de by-pass. Dacă i se punea din timp diagnosticul corect nu se ajungea acolo. Mama acuza dureri foarte mari în piept, a fost dusă cu ambulanța la urgență, a ajuns la cardiologie și i s-a spus că trebuie să ia din când în când spray cu nitroglicerină. A doua zi tatăl meu trebuia să meargă în Olanda la un congres, a întrebat dacă poate să meargă și mama mea cu el și răspunsul a fost afirmativ, cu condiția să aibă la ea sprayul respectiv. În Olanda au ajuns prin Timișoara unde l-au luat și pe fratele meu care este tot medic psihiatru. Acolo i s-a făcut rău în permanență, la 5-10 minute folosea acel spray și avea dureri insuportabile. La întoarcere, în Timișoara fratele meu a spus că urgent trebuie să facă un consult la Institutul inimii de la Pădurea Neagră și acolo au reținut-o imediat. 98% din arteră era înfundată și după spusele doctorului putea să facă în orice moment moarte subită și a fost o minune că este în viață. A fost operată cu maximă urgență. Mă întreb, dacă nu era această întâmplare și rămânea în Satu Mare, mama mea ar mai fi în viață acum?
Sunt convinsă că există soluții concrete care să ducă la eliminarea sinistrelor probleme de sistem din Spitalul Județean. Medicina de urgență, pe lângă importanța socială, umană și profesională pe care o are, constituie prima linie într-un război pentru viață. Îmi dau și eu seama, ca orice om, că este o ramură extrem de dificilă în care trebuiesc luate decizii în mod curent, rapide și precise. Aici ori reușești ori greșești, alte alternative nu există – ori greșeala înseamnă de obicei sfârșitul unei vieți. Este necesar un volum mare de cunoștințe profesionale, o minte limpede, rapidă, bine instruită și un caracter ferm pentru decizii. Ori o astfel de muncă nu poate fi făcută de oricine cum în general se gândea în medicina socialistă. Din câte mi s-a povestit – fac parte dintr-o familie care a dat societății 24 de medici -, serviciile de urgență de multe ori constituiau un fel de batalion disciplinar în care erau trimiși cei indisciplinați. Din contră, ele trebuie să constituie o elită a medicinii, a asistenției medicale, atât ca dotări, cât și ca pregătire profesională.
Cred că o primă soluție este selectarea cadrelor care pot face față la urgență și rezistă la stresul continuu și permanent ca pe o linie a frontului pentru viață. Nu toată lumea are aptitudini, are rezistență sau capacitatea să lucreze la urgență.
În al doilea rând e necesară o reistruire permanentă cu o actualizare și verificarea mereu a cunoștințelor. Nu degeaba latinii spuneau că ”repetiția este mama de învățăturii”. Și medicina de urgență, care are un volum uriaș de date, nu poate fi neglijată în acest sens.
În al treilea rând nu e suficientă numai specializarea, ci e nevoie de munca în echipă a mai multor specialiști din mai multe domenii. Pentru a stimula activitatea de urgență, salariul ar trebui să fie calculat nu după orele cât se stă pe scaun la serviciu, ci după eficiența cazurilor rezolvate. Acest sistem sigur există în instituțiile private din țările avansate. În plus, promovările ar trebui să se facă în raport cu scara de valori profesionale și de eficiență – nu după alte criterii, de rudenie, de prietenie sau politice. Cred că este imperios necesar să fie regândite serviciile de urgență și să fie realizată o decongestionare a acestora, de numărul exagerat de solicitări nejustificate.
Adevărul este că toate aceste lucruri nu pot fi gândite decât de medici și de aceea doar medicii trebuie să coordoneze activitățile medicale.
Spun public toate acestea acum, tocmai pentru că și eu am trăit spaima de a-mi pierde un părinte din cauza unui lipse de profesionalism. Sunt convinsă că nu sunt singura care a fost obligată să treacă prin așa ceva și astfel îndemn sătmărenii să-și facă și ei publice, pe orice căi, problemele de care s-au lovit în acest sistem vital pentru noi.
Emilia Enătescu
Candidat PNL în Parlamentul României