Ultima actualizare: azi, 13:17
Locale

Emilia Enătescu: Am trăit spaima de a-mi pierde un părinte din cauza unui diagnostic greșit

emilia-enatescuSpitalul sătmărean are un diagnostic. E aproape în moarte cerebrală și nimeni nu face nimic, atâta timp cât problemele existente ale celei mai importante instituții spitalicești din județ nu sunt  gândite și coordonate de oameni competenți. Acum am fost martorii lipsei de umanitate și acțiune a unor cadre medicale de la UPU în cazul tânărului decedat în aceste zile, fapt ce m-a revoltat și mai mult cu cât tot în acest an a mai murit un tânăr care a făcut infarct în toaleta UPU.

Au mai fost probleme și nu s-a făcut nicio anchetă. Din punctul meu de vedere, în Spitalul Județean Satu Mare nu s-a acționat corespunzător, încă de la cazul sătmăreanului care a suferit acel infarct în toaleta spitalului. Dacă s-ar fi căutat cauza acelei întâmplări tragice, cred că la ora actuală nu ar mai fi existat acest nou deces. Spitalul județean Satu Mare a ajuns în situația unui accentuat deficit de cadre medicale și astfel nu mi se pare normal ca un medic dintr-o anumită specialitate să fie medic la urgență.

Eu, ca avocat, nu intru într-o cauză comercială sau de dreptul muncii pentru că nu  mă pricep. Intru în cauze penale, în anumite cauze civile, pentru că asta este competența mea. Și atunci mi se pare inadmisibil ca la un serviciu de urgență, atât de vital supraviețuirii noastre,  să existe un medic care are o altă specialitate față de medicina de urgență. Nu știu cum poate să facă triajul pacienților un reumatolog, un dermatolog, un diabetolog.

Mă revoltă profund această nouă moarte absurdă  tocmai pentru că aud în continuare despre alte situații și astfel de probleme existente în sistemul medical din Satu Mare. Chiar de la persoane care au mers la medici specialiști și au avut diagnostice greșite. Eu merg la consultații doar în Satu Mare. Nu merg în Ungaria, la Cluj sau oriunde în altă parte pentru că avem medici foarte buni și în orașul nostru. Totuși, fără a acuza pe cineva anume, s-au dat și diagnostice greșite.

Cel mai bun exemplu îl am cu mama mea, când în 2010 a suferit o operație de by-pass. Dacă i se punea din timp diagnosticul corect nu se ajungea acolo. Mama acuza dureri foarte mari în piept, a fost dusă cu ambulanța la urgență, a ajuns la cardiologie și i s-a spus că trebuie să ia din când în când spray cu nitroglicerină. A doua zi tatăl meu trebuia să meargă în Olanda la un congres, a întrebat dacă poate să meargă și mama mea cu el și răspunsul a fost afirmativ, cu condiția să aibă la ea sprayul respectiv. În Olanda au ajuns prin Timișoara unde l-au luat și pe fratele meu care este tot medic psihiatru. Acolo i s-a făcut rău în permanență, la 5-10 minute folosea acel spray și avea dureri insuportabile. La întoarcere, în Timișoara fratele meu a spus că urgent trebuie să facă un consult la Institutul inimii de la Pădurea Neagră și acolo au reținut-o imediat. 98% din arteră era înfundată și după spusele doctorului putea să facă în orice moment moarte subită și a fost o minune că este în viață. A fost operată cu maximă urgență. Mă întreb, dacă nu era această întâmplare și rămânea în Satu Mare, mama mea ar mai fi în viață acum?

Sunt convinsă că există soluții concrete care să ducă la eliminarea sinistrelor probleme de sistem din Spitalul Județean. Medicina de urgență, pe lângă importanța socială, umană și profesională pe care o are,  constituie prima linie într-un război pentru viață. Îmi dau și eu seama, ca orice om, că este o ramură extrem de dificilă în care trebuiesc luate decizii în mod curent, rapide și precise. Aici ori reușești ori greșești, alte alternative nu există – ori greșeala înseamnă de obicei sfârșitul unei vieți. Este necesar un volum mare de cunoștințe profesionale, o minte limpede, rapidă, bine instruită și un caracter ferm pentru decizii. Ori o astfel de muncă nu poate fi făcută de oricine cum în general se gândea în medicina socialistă. Din câte mi s-a povestit – fac parte dintr-o familie care a dat societății 24 de medici -, serviciile de urgență de multe ori constituiau un fel de batalion disciplinar în care erau trimiși cei indisciplinați. Din contră, ele trebuie să constituie o elită a medicinii, a asistenției medicale, atât ca dotări, cât și ca pregătire profesională.

Cred că o primă soluție este selectarea cadrelor care  pot face față la urgență și rezistă la stresul continuu și permanent ca pe o linie a frontului pentru viață. Nu toată lumea are aptitudini, are rezistență sau capacitatea să lucreze la urgență.

În al doilea rând e necesară o reistruire permanentă cu o actualizare și verificarea mereu a cunoștințelor. Nu degeaba latinii spuneau că ”repetiția este mama de învățăturii”. Și medicina de urgență, care are un volum uriaș de date, nu poate fi neglijată în acest sens.

În al treilea rând nu e suficientă numai specializarea, ci e nevoie de munca în echipă a mai multor specialiști din mai multe domenii. Pentru a stimula activitatea de urgență, salariul ar trebui să fie calculat nu după orele cât se stă pe scaun la serviciu, ci după eficiența cazurilor rezolvate. Acest sistem sigur există în instituțiile private din țările avansate. În plus,  promovările ar trebui să se facă în raport cu scara de valori profesionale și de eficiență – nu după alte criterii, de rudenie, de prietenie sau politice. Cred că este imperios necesar să fie regândite serviciile de urgență și să fie realizată o decongestionare a acestora, de numărul exagerat de solicitări nejustificate.

Adevărul este că toate aceste lucruri nu pot fi gândite decât de medici și de aceea doar medicii trebuie să coordoneze activitățile medicale.

Spun public toate acestea acum, tocmai pentru că și eu am trăit spaima de a-mi pierde un părinte din cauza unui lipse de profesionalism. Sunt convinsă că nu sunt singura care a fost obligată să treacă prin așa ceva și astfel îndemn sătmărenii să-și facă și ei publice, pe orice căi, problemele de care s-au lovit în acest sistem vital pentru noi.

Emilia Enătescu

Candidat PNL în Parlamentul României

68 comentarii

  1. TartanM Răspunde

    Perfecta dreptate!!!! Toți din ALDE sau angajat la spital, ba mai mult nici nu au pregătire de studii superioare si sunt așa plătite… Sunt si in urgenta…de spital să nu vrb cs toți cu concursul rezolvat/pilosii au intrat! Asta e rezultatul final! Felicitări conducerii!

    • George Răspunde

      Totul se obtine prin pile si cu ajutorul banilor,fapt pentru care sistemul medical este la pamant.

    • Dan Răspunde

      Angajarile s-au facut pe ochi frumosi, pe bani frumosi, fara sa ia in calcul faptul ca prin acest gest iresponsabil pun in pericol sanatatea si viata pacientilor.

    • Unu' Răspunde

      Auzi față de buci, ai dreptate, dar înainte de a comenta, fă-ți un serviciu: ÎNVAȚĂ SĂ SCRII, apoi încearcă să te exprimi!

  2. Auida Răspunde

    TM aveți dreptate! În luna martie am dorit să particip la concurs pt 6posturi de as socială, mi sa respins dosarul ca am fost postliceală! Culmea ca fosta mea colega de postliceală lucrează tocmai la UPU as social! Nu aveam pile așa nici șansă!

  3. Vasile Răspunde

    Oameni buni! Toate posturile sunt rezolvate…. Directoarea de îngrijiri adună grosul si imparte cu managerii spital/upu… Bani să ai în rest nu contează ce știi, sau să fii în ALDE te angajezi la crucea roșie și te detașează la spital! Ca pe majoritatea care su luat concursurile cu 80/100de puncte! Si pastim noi…. Când ajungem pe mâna lor

    • Traian Răspunde

      Se stie cum se fac angajarile in sistemul medical. De aceea si vinovatia morala a managerului, de cate ori apar evenimente tragice.

  4. DU-TEEE Răspunde

    ITI FACI CAMPANIE ELECTORALA PE SPATELE UNUI TANAR DECEDAT?
    RUSINE TU! PROASTA!
    CE AI MAI FACE PENTRU O AMARATA DE FUNCTIE? TI-AI VINDE TATAL?
    CUM TI-AI PIERDUT UN PARINTE CAND MAI AI DOI? TITLU MINCINOS!

  5. satul Răspunde

    sunt satul pana peste cap de familia enatescu. mai aveti rude care cu care sa umpleti ziarele fratilor???? ma mir ca mai citeste cineva porcariile astea. abia astept sa se termine odata campania electorala si sa terminati data cu instigarile astea de doi bani

    • Tudor Răspunde

      Nu va suparati, acestea nu sunt instigari, ci o radiografie a cauzelor ce au generat aceste tragedii. Toate elementele enumerate de doamna Enatescu sunt pertinente. Multa bafta!

    • Cipri Răspunde

      Este o părere . Nu înțeleg ce te inflameze asa ? Are dreptate in ceea ce zice . Daca ai trece si tu prin asa ceva , poate o sa înțelegi .

    • Petre n Răspunde

      Accepți sau nu fam Enătescu are un renume in Satu Mare . Este părerea care este obiectiva . Acesta este adevarul legat de spital .

      • Helga Răspunde

        Nimeni nu-i poate contesta renumele domnului Enatescu. E un privilegiu pentru Satu Mare sa aiba o asemenea personalitate.

    • Laura Răspunde

      Stimate domn, academicianul Enatescu este unul dintre cei mai galonati medici psihiatri, fiind considerat unul din primele 500 de genii ale umanitatii.Din respect, ar trebui cel putin sa nu jigniti. Multumesc!

    • Popescu Răspunde

      Familia Enătescu este o familie onesta cu un renume in Satu Mare . Are totrespectul meu si al multor sătmăreni. Mult succes in campanie !

  6. Ion Satmarean Răspunde

    Intr-adevar, sistemul medical din Satu Mare are deficiente majore.
    Daca s-ar realiza o selectie corecta a celor ce lucreaza la UPU, alta ar fi perceptia noastra fata de acest corp medical. Faptul ca nici conducerea nu ia masuri corespunzatoare, cand se ivesc cazuri nefericite, conduce la perpetuarea problemelor.
    De asemenea, imixtiunea politicului in administrarea spitalelor isi pune indirect amprenta asupra calitatii actului medical.
    Mult succes, doamna Emilia Enatescu!

  7. Dana Răspunde

    Foarte buna analiza. Este adevarul din spitalul județean .

    • Niculae Răspunde

      Asta e realitatea. Nu trebuie sa fugim de ea. Trebuie gasite solutii pentru ca actul medical sa se deruleze in conditii optime si sa-si atinga scopul. Succes Emilia Enatescu!

  8. Nicolae Răspunde

    Mult succes doamna Deputat ! Va votez cu drag, sunteți un om de calitate si meritați sa primiți sprijin pentru a ajunge in parlament!

  9. Florin Răspunde

    Destul de rau ca s-a ajuns sa faca campanie electorala negativa pe o astfel de tragedie. Mai mult ca sigur cei din ALDE nu ar profita la fel in urma unei astfel de tragedii

    • Maria ANa Răspunde

      nu e nici un profit Draga Florin , este o analiza si o părere proprie . Te cramponeazi in campania asta . Cum consideri gestul lui Stef de a cauta electorat prin decesul lui Prodan ? Cand el a fost cel care l-a respins ca antrenor la Olimpia . Te ascult .

    • Bogdan Răspunde

      @Florin, Doamna Enatescu nu a facut campanie electorala pe seama unei tragedii. Faptul ca a avut o opinie cu privire la starea jalnica a sistemului medical mi se pare corect. Dansa e candidat la parlamentare si e firesc sa-si spuna punctul de vedere. Apreciez argumentele dansei.

  10. Ardelean Răspunde

    Ce legatura are asta cu ALDE si Papici? Nu mai atacati aiurea indiferent de stire. Rusine

    • Andor Răspunde

      Draga Ardelean , in caz ca nu stii director la spitalul județean este colega ta de partid Papici . Voi faceți parte din ALDE . Acum înțelegi asocierea ?Iar Papici manageriază dezastruos spitalul . Mor oameni acolo , înțelegi ?

    • Ionica Răspunde

      Cazul tragic de acum cateva zile are o legatura cu Papici si cu ALDE. Papici e manager la spitalul unde s-a produs tragedia si a fost propusa in aceasta functie de ALDE. Nu faceti pe prostii!

  11. Liana Răspunde

    Mult mult succes Emilia . O doamna de o mare calitate morala si intelectuala , o buna profesionista , cu siguranța intrarea ei in parlament va fi un câștig pentru Satu Mare ! Iti doresc mult succes si multe proiecte pentru sătmăreni .

    • Florin Răspunde

      Si eu sunt convins ca intrarea sa in Parlament va fi de bun augur pentru romani. Doamne ajuta! Mult succes!

  12. scarbelor voi vorbiti Răspunde

    hai mai lasa-ne!alta putoare alta gargara!vrei tu sa fi manager probabil ,ca deputat nici vorba.un oras intreg e scandalizat de ce a facut govor,stef,tactu ,coica,papici si multi alti habarnisti de politicieni si ai rasarit tu din spuma marii salvatoarea satmarului.hai sifon, barfitoarea satmarului ce esti!

    • Teofil Răspunde

      Numai cei fara argumente rationale pot sa aiba o asemenea reactie! Succes Emilia!

    • Gigi Răspunde

      Urat din partea ta ca folosesti un asemenea vocabular! Bafta, doamna Enatescu!

    • Liana Răspunde

      Da ce te-ai aprin asa ? Tu nu vezi cum se scrie aici ? Ai auzit de argumente ? Te rog folosește-le , daca nu du-te si fa nanitza .

  13. Doru Răspunde

    MULTĂ BAFTA EMILIA ! TOT STMARUL TE SPRIJINĂ SI TE VOTEAZĂ . SPER DIN SUFLET SA REUȘEȘTI . SATU MARE MERITA UN OM CA TINE IN PARLAMENT ! DUMNEZEU SA TE AJUTE !

  14. smart family Răspunde

    Hai sa vedem putin cat de competenti sunt Enatestii astia.Pornind de la titlu deducem ca Academicianu corespondent a facut rost de o excursie moca ,el zice conferinta,unde se deplaseaza cu tot neamu .Inainte de plecare Academiciana ,consoarta si mama de familie in acelasi timp are bufeuri,academicianu repede o duce la un “specialist” de satmar care ii da un spray de muste si zice ca e de la flatuente constatand ca academiciana are vreo 200 de kile si e mare amatoare de fasole batuta.Academicianu la competenta lui zice ca e ok sa care huiduma pana in Olanda sa bage si ea dieta cu hering murat si massdamer in loc sa o lase acasa sa-i treaca greata de la iahnie si sa se dumireasca de unde i se trage.O suie in roaba si o deplaseaza la Timisoara unde ii astepta Academics jr.Asta fiind si el psihiatru de renume mondial si specialist culinar desi constata ca academiciana abia mai sufla si trage spray pe nas mai ceva ca bronzosiii din punga zice ca totu e ok si daca o suie la 10000 de metrii o sa respire mai usor ca scade atractia gravitationala si nu o sa o mai apese jejunu pe ileon.Abia cand se intorc zic ca e bine sa o vada un specilist care constata ca tragea sa moara si la plecare si la sosire.In aceste conditii nu stiu ce vrea nea Virgil sa investigheze la upu cand el nu face diferenta dintre bufeuri si sufleuri mai ales ca doarme cu ele in pat.

    • Mari Răspunde

      Doamne feri da ce baloane vorbești . Sorry . Nu se înțelege nimic din ce scrii .

    • Pop Răspunde

      :))) deci nu am înțeles nimic din ce a spus individul asta . Cred ca bate câmpii . Ia frate niste pastile ca nu esti ok deloc .

    • Gigi Răspunde

      Ai ironii program? Ești penibil!

      • Bily Răspunde

        Am ras cu lacrimi.Jiji e cel mai deștept dintre postaci ,el a înțeles ca e o ironie,probabil pentru ceilalti textul era prea lung si dificil de abordat.Doamne ce adunătura.Academics ,ha ha ha!

  15. Diana Man Răspunde

    Nu înțeleg ce vrea sa scrie Smart . Înțelegeți careva ? Sa traduceți pentru toti . Ca nu vad unde bate si pt ce bate . Nu știe scrie dupa dictare ?:))

    • smart family Răspunde

      Mai rar baieti mai rar.Chiar asa din doua in doua minute si cu aceiasi replica.Fiti si voi mai subtili mai inventivi.Vezi madam Enatescu ,asa e si cu votul,la prima vedere zici ca ai trei sustinatori si de fapt e unul singur care la cat de limitat este poate e si minor sau interzis ,deci nu voteaza.

    • Gigi Răspunde

      Bate câmpii…

  16. satmarean Răspunde

    Pur si simplu e campanie electorala pe necazul unora! Doamna Enatescu de ce nu ati iesit in presa atunci sa spuneti ca mama dumneavoastra a avut parte de un diagnostic gresit? O faceti acum dupa atatia ani?! Atunci nu erati decat un simplu om, fara afiliere politica! Oare dl. dr.Enatescu in cariera sa de doctor cate diagnostice gresite a pus!! Oare d-vstra ca avocat cati penali ati aparat? Doamna, toti gresim, si cei de la Timisoara gresesc si cei din America, peste tot se greseste! Faptul ca iesiti acum in presa cu aceste declaratii e penibil! Ce ati facut d-stra pentru cetatenii satmareni pana acum!NOTHING! Ce veti face? NOTHING!!! Cum puteti sa spuneti-de fapt nu va doare gura- ca veti face ceva ca viitor membru al parlamentului cand pana acum realizarile d-stra sunt NIL(zero)! Va intereseaza doar salariul si pensia de parlamentar!

    • Feliciana Răspunde

      Analiza ta mă lasă rece.

    • Luana Răspunde

      Nu consider ca iti făcu campanie electorală daca ai o opinie . E pur si simplu opinia unui om al urbei . Nu vad asocierea dumitale atât de tăioasă . Sunteți unii de neînțeles in comentarii .

      • satmarean Răspunde

        Cand a murit omul in toaleta urgentei de ce nu aiesit doamna Enatescu sa ne spuna parerea ca om al urbei! va spun eu:NU ERA IN CAMPANIE ELECTORALA!!

    • George Răspunde

      Mai Sătmărean – cam multe decese in ultimii ani la județean . Cam multe probleme . Doamna Enătescu are dreptate . Si iti spune cineva din interior ca e adevărat . Eu am fost si la miting , pt ca nu se mai poate asa . Nu consider ca isi face campanie pe aceasta tragedie , isi spune doar punctul de vedere . Au venit la miting multi oameni care au trecut prin momente ca si ale dânsei . Lasa răutățile , nu-si au rostul .

      • satmarean Răspunde

        Ia spuneti care sunt aia asa de multi de care vorbeati!Sigur a fost un malpraxis in acest caz dar nu aveti dreptul sa vorbiti urat la adresa intregului corp medical! Stiti cate cazuri dificile s-au rezolvat in Spitalul Judetean!Sigur NU!Din pacate exista o marja de cateva procente peste tot in lume care reprezinta decese!

    • Dana Răspunde

      Ce realizări sa aibă daca niciodată nu a avut ocazia sa demonstreze .Sper sa aibă ocazia sa demonstreze ca si deputat. Atacurile sunt nefondate si de prost gust .

      • satmarean Răspunde

        Asa-i speranta moare ultima!Am tot trimis in parlament oameni care din punct de vedere profesional nu au realizat nimic in meseria lor si am avut asteptari! Si am ramas cu speranta si asteptarile! ori asta nu tine de foame sau prosperitate!

  17. Un cetatean Răspunde

    Are perfecta dreptate , se vede clar amatorismul cu care e condus spitalul judetean , managementul e dezastruos . Daca ceva nu functioneaza bine la urgenta,, papici trebuia sa ia masuri , dar pentru asta trebuie sa vezi unde e problema si sa stii ce sa faci. O educatoare vanzatoare de bilete inafara de a asculta barfe si a le intretine nu are cum sa rezolve problemele spitalului. Facem un mic exercitiu de memorie si ce ne aducem aminte ? ca acest personaj pana in 2011, inainte sa devina viceprimar era o anonima , traia din pensia sotului si cele cateva mii de lei din vanzarea de bilete , acum a ajuns mare manager pe criterii pur politice , la salarii babane !!! cum sa-si recunoasca incompetenta si sa renunte la prosperitate ? Sa intre din nou in anonimat? Sa se intorca la firma, care fara sustinerea ei prin contracte cu autoritatile locale , va ajunge din nou la locul binemeritat , la cifra de afaceri pe care capacitatile ei intelectuale o pot realiza?! Adica mai mica de cel putin 3 ori ca ce a realizat anul trecut !

  18. Un cetatean Răspunde

    La urgenta nu e problema cu medicii specialisti in urgenta ci cu cei care au facut linia de garda !!!!! Adica conducatorii spiitalului care au impus medici de alte specialitati sa faca garzi la urgenta !! Este un haos in spiatlul judetean si managera e depasita toatal ! Sistemul la care a facut referire papici masca e format din oameni ca ea de asta nu functioneaza !!!! Cand se va termina oare , cu promovarea incompetentei , a personajelor care nu si-au facut studiile la vremea lor?!! Nu se post promova soferi ., vanzatori de bilete etc, in functii de conducere doar pentru ca la un moment dat au reusit sa termine niste studii!!!!

    • satmarean Răspunde

      Aveti dreptate dar din pacate nu se inghesuie absolventii de medicina sa ia urgenta la rezidentiat pentru ca stiu cat e de greu!Cei care iau rezidentiatul in medicina de urgenta dupa ce termina pleaca afara pentru salarii mari si respect!Exista o lege care permite specialitatilor inrudite sa faca garda pe linia de interne de exemplu!Din pacate exista un cerc vicios la serviciul de urgenta la care contribuie atat pacientii, apartinatorii cat si personalul medical! Oamenii nu au rabdare sa astepte si fac presiune personalul medical este supus presiunilor si amenintarilor si uite asa incepe scandalul!I In fiecare seara la urgenta dupa ora 19 plin de neasigurati, care vin sa-si faca analizele gratuit si conform ordinelor de sus trebuie vazuti!Daca nu ar exista atata populism la conducatori va asigur ca fiecare cetatean ar beneficia de tratamente si diagnostice mult mai bune si precise!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.