PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Inspectorii ITP corupți, vinovați de accidente mortale

Multe dintre accidentele grave de circulație, o parte dintre ele soldate cu victime sau chiar cu decedați, sunt cauzate de starea tehnică a autovehiculelor. Dacă acestora li s-ar fi făcut o Inspecție Tehnică Periodică ”la sânge”, cel puțin 10% dintre ele nu ar mai avea ce căuta pe drumurile din județul Satu Mare. Se poate spune astfel că inspectorii ITP corupți se fac vinovați de multe dintre accidentele mortale produse în județ.

Inspectorii autorizaţi să efectueze Inspecţii Tehnice Periodice (ITP) sunt de părere că starea parcului auto din Satu Mare ar fi şi mai bine dacă toţi colegii lor şi-ar face treaba conştiincios.

„Din păcate, avem unii colegi care nu fac un control amănunţit în cazul Inspecţiilor Tehnice Periodice. Cred că mai bine de 10% dintre maşinile care ies din staţiile ITP nu ar avea ce căuta pe drumuri, starea lor tehnică nefiind corespunzătoare. Am unii colegi care, pentru bani sau pentru alte favoruri, închid ochii, chiar dacă riscă să le fie suspendată activitatea de către cei de la RAR în cazul în care sunt prinşi”, a spus unul dintre acești inspectori ITP din Satu Mare.

O parte dintre mașinile care ies pe drumuri deși starea lor tehnică nu ar permite obținerea certificatului ITP produc accidente grave de circulație.

Una din cinci maşini trase pe dreapta în judeţul Satu Mare anul acesta, în timpul controalelor comune Poliţia Rutieră – Registrul Auto Român, au fost depistate cu diverse probleme. Unele au avut neconformităţi grave de natură tehnică, altele au avut probleme legate de acte.