PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Lóránd Magyar: Vrem ca circulația să se desfășoare în condiții de siguranță, rapid, fără obstacole!

magyar_casual05Lóránd Magyar, candidat la Camera Deputaților, ne-a prezentat unul dintre capitolele prioritare are programului electoral al UDMR. ”Toți suntem nemulțumiți de condițiile în care se află drumurile, problema fiind una veche și arhicunoscută. Se știe și faptul că firmele care se ocupă cu întreținerea drumurilor, nu aduc muncă de calitate, starea drumurilor este precară chiar la predare, iar în mai multe cazuri autoritățile beneficiare sunt puse în fața faptului împlinit. Acest subiect trebuie tratat în mod prioritar de viitorul legislativ, pentru că ne vizează pe toți” – ne-a declarat dl. candidat.

Într-adevăr, în țara noastră se discută de demult despre construcția autostrăzilor, dar aceștia tot nu sunt terminate. În Bulgaria sunt 800 km de autostradă, în Serbia, care are suprafață mai mică decât țara noastră, sunt exact atâtea km de autostrăzi, ca la noi, iar în Ungaria ritmul de construcția acestora este însemnată până astăzi.

”Noi, sătmărenii, suntem într-o situație oarecum fericită, deoarece în apropiere, la Mátészalka, putem să ne conectăm de rețeaua europeană de autostrăzi. Spre destinațiile din țară, însă, nu dispunem de asemenea posibilități, proiectul autostrăzii din nordul Transilvaniei fiind rămas la stadiul de vis. Pentru acest fapt, UDMR declară în programul electoral că va susține doar un guvern care termină autostrăzile transilvănene, indiferent de culoare politică” – a subliniat candidatul Magyar.

Nu doar lipsa autostrăzilor este problema, în județul nostru există tronsoane de drumuri, care necesită o reparație amplă. Dincolo de circulația rutieră, cea feroviară prezintă probleme și mai grave. Tot mai puțin folosesc trenul, deoarece călătoriile cu CFR sunt lungi și complicate. Din Satu Mare ajungi la Cluj cu autobuz în jumătatea timpului ce necesită cu trenul, cu mașină și mai repede, nemaivorbind de faptul că legăturile spre alte destinații transilvănene sunt și mai grele. ”Ne-am obișnuit să ocolim CFR-ul, dar acest lucru nu este normal. Dar nici acel fapt nu este normal ca să avem doar două trenuri directe către centrul țării, și spre București, în afara sezonului estival” – a mai declarat dl. Magyar, care și el călătorește mult în țară și cunoaște personal condițiile mizerabile ale circulației.

Referitor la subiect, a mai adăugat: ”UDMR-ul este conștient că toate neajunsurile nu pot fi remediate într-un singur mandat, dar proiectele de dezvoltare pot fi puse și în acest interval, astfel să se realizeze drumuri din beton și asfalt, nu din hârtii. România nu ar mai trebui să fie țara unde nu pot să călătorești rapid și sigur!”

Exit mobile version