PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Prefectul Radu Bud nu-și poate explica motivația celor de la The Sun în cazul copiilor ”exploatați”

Prefectul județului Satu Mare, Radu Bud, a declarat astăzi, la începutul ședinței Colegiului Prefectural, că nu-și poate explica care a fost motivația celor de la The Sun de a scrie acel articol despre copiii exploatați prin muncă de la Carei, lucru care, în cele din urmă, nu se confirmă.

”Marți dimineață a apărut acel reportaj făcut iarăși de către un reporter din Marea Britanie, sigur a schimbat un pic față de cel din urmă cu 3 sau 4 luni, când a fost acel așa zis caz de vânzare de arme pentru teroriști. Nici nu știu care este până la urmă motivația, este unul dintre lucrurile pe care deocamdată nu le putem spune cu siguranță care a fost motivația pentru acest articol. E o variantă economică, concurențială. E o variantă cu acel reporter, care în urmă cu câteva luni de zile s-a decredibilizat făcând articolul de la Bistrița și Târgu Mureș, încearcă o mică răzbunare sau chiar mai mult, nu știu”, a declarat Radu Bud.

Totuși, prefectul a apreciat modul în care autoritățile locale s-au mobilizat imediat după apariția articolului respectiv.

”Fiind foarte fierbinte subiectul, s-a exacerbat puțin. Vreau să remarc în mod deosebit modul în care s-au remarcat colegii noștri, care s-au implicat în această problemă. Cert este că s-a creat o echipă foarte eficientă, zic foarte eficientă pentru că în cursul acelei seri deja am avut primele rezultate”, a mai arătat Radu Bud.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu își pune niște semne de întrebare și în ceea ce o privește pe mama acelor copii.

”La ora actuală nu ne putem exprima exact, cert este că a intrat pe rol și DIICOT, dar apar aspecte pe care nici măcar nu le bănuiam. Ne-am pus o întrebare legitimă: ce se întâmplă cu această doamnă care lucrează la domiciliu, dar este pensionată de boală. Din imagini am văzut că este o femeie energică, la o vârstă tânără, doi copii îngrijiți. Doamna respectivă este pensionată, de unde, din ce motiv s-a pensionat?!”, a mai spus prefectul.