”Concret, este vorba de neconcordanța dintre tăblițele de semnalizare a zonelor cu plată pentru parcare și automatele care eliberează aceste bilete, situație existentă cel puțin în zona Piața Libertății. În timp ce pe tăblițe este trecută ca fiind taxabilă perioada luni-vineri, pe automate este trecut luni-sâmbătă. Poate nu ar fi un capăt de țară. cum zice românul, dar automatele te și taxează, îți iau banii, și eliberează bon și în zilele de sâmbătă, ceea ce nu este corect”, ne scrie cititoarea Simona Ardelean.
Aceasta ne-a și trimis câteva fotografii prin care să exemplifice ceea ce afirmă și nu ne rămâne altceva de făcut decât să constatăm că are dreptate.
”Mă deranjează enorm faptul că autoritățile locale dau dovadă de indiferență și nu iau nicio măsură să remedieze acest mic neajuns care pătează obrazul urbei noastre. În plus, ulterior am întrebat un domn pe care întâmplător l-am văzut că umblă la aceste automate despre această problemă dar acesta mi-a răspuns că nu se taxează, lucru contrazis evident de realitate”, ne mai scrie cititoarea PortalSM
Simona Ardelean își dorește ca autoritățile locale se fie reacționeze și să remedieze urgent această problemă.
Cititorii în acțiune – Portalul eşti tu! Ai surprins un accident sau un eveniment ce poate fi ştire? Trimite-ne imaginile pe redactia@portalsm.ro sau pe facebook.