PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

A snopit în bătaie un bătrân de 81 de ani pentru 200 de lei. Tâlharul a fost prins

Un bătrân de 81 de ani a fost snopit în bătate de un tâlhar pentru doar 200 de lei. Tâlharul a fost prins la scurt timp. 

Poliția orașului Negrești Oaș  a fost sesizată de un bărbat de 81 de ani,  din Negrești Oaș,  despre faptul că în cursul zilei de ieri, în jurul orei 18.00, a fost victima unei tâlhării,  în propria sa locuință, comisă de o persoană necunoscută.

În urma activităţilor investigative desfăşurate de poliţişti, s-a reuşit  identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, în persoana unui bărbat de 34 ani,  din Negrești Oaș.

Din cercetări, a rezultat că acesta ar fi pătruns în locuința părții vătămate  spărgând un geam de la imobil și prin agresiuni fizice, constând în lovituri la nivelul  feței și a corpului, l-a forțat pe proprietar să indice bunurile de valoare din casă, luând la plecare suma de 200 lei și diverse bunuri casnice. 

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești,  cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată.