PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Candidatul PSD Gabriel Leș a votat cu gândul de a-și crește copiii în țară (FOTO)

Alegeri parlamentare Satu Mare. Unul dintre primii sătmăreni care s-a prezentat în această dimineață la urne a fost candidatul PSD Satu Mare la Senat, Gabriel Leș. Acesta a venit la secția de votare, amenajată în incinta Liceului Ortodox, însoțit de soție și de cei trei copii ai săi.

După ce și-a exprimat opțiunea de vot, Gabriel Leș a declarat că a votat astfel încât copiii să poată fi crescuți în țară, nu în străinătate.

”Am votat în așa fel încât să ne putem crește copiii în România și, bineînțeles în Satu Mare. Am votat pentru elaborarea unor programe care să ducă la bunăstarea românilor, astfel încât copiii să poată să crească liniștiți în țara noastră”, a precizat Gabriel Leș.