PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Incidente la două secții de votare. Ambulanța a intervenit

Serviciul Județean de Ambulanță (SJU) Satu Mare a fost solicitată să intervină, ieri, în două cazuri în urma unor incidente petrecute la tot atâtea secții de votare.

Astfel, în jurul orei 14.35, Ambulanța a fost solicitată să intervină la secția de votare de pe strada Ilișești, pentru o pacientă de 74 ani care s-a împiedicat și a căzut, acuzând durere la nivelul umărului. La examinarea efectuată de asistentul medical care s-a deplasat la solicitare, pacienta prezenta semne indirecte de fractură de umăr. Umărul a fost imobilizat iar pacienta a fost  transportată la UPU.

În jurul orei 18:07, Ambulanța este solicitată în Satu Mare,  la secția de votare de pe strada Octavian Goga, pentru o pacientă de 69 ani care s-a împiedicat și a căzut de la acelasi nivel pe un plan dur. Echipajul cu asistent care s-a deplasat la locul solicitării găsește pacienta conștientă, dar cu semne de certitudine pentru o fractură de antebraț, de data asta. Fractura este imobilizată, iar pacienta este transportată la UPU.