PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Jurnalist din Satu Mare, bătut cu sălbăticie (FOTO&VIDEO)

Un jurnalist din Satu Mare a fost bătut cu sălbăticie într-un club din Satu Mare. Totul s-a petrecut joia trecută. După cum susține victima, agresorul ar fi fratele unui cunoscut oameni de afaceri din Satu Mare.

Nimeni nu știe cum apornit scandalul. Iată ce declară victima.

“Nu am înțeles motivul care l-a determinat să recurgă la gestul acela! Îl observasem că se cam clatină și dansează destul de “zgomotos” în jurul nostru, molestându-le pe fetele de la masa noastră. Nu am apucat, însă, să îl intreb dacă îl putem ajuta cu ceva și, într-o clipă de neatenție, mi-a “spus” punctul lui de vedere. Am căzut inconștient. Ca să fie sigur că rămân “lat”, a continuat să mă calce pe cap!”

Practic, agresorul a venit prin spate și l-a lovit cu pumnul în timp ce victima stătea la masă. Deși victima a căzut, agresorul nu s-a oprit și a continuat să-l calce efectiv pe cap.

“Afară a continuat să se certe cu lumea care încerca să mă ajute să-mi revin! Și-a îmbrâncit amicul care nu a fost de acord cu reacția lui din club, apoi a căutat să le “închidă gura” prietenelor mele care îi cereau socoteală pentru “ieșirea” lui barbară”, mai spune Cristian, care, așa după cum spuneam mai devreme, este angajatul unui cotidian din Satu Mare. 

Victima și-a pierdut la un moment dat cunoștința. A fost scos afară de prietenii cu care era în local. Cineva a sunat la 112 și la fața locului a ajuns un echipaj SMURD. Până atunci, prietenii victimei încercau să-l țină în viață.

Echipajul SMURD l-au transportat pe Cristian la spital, unde, de altfel s-a și trezit.  

Din imaginile captate pe camera de supraveghere, se vede clar cum agresorul încearcă să le dea bani celor de la firma care asigura securitatea acestui club.

În prezent, Cristian își revine încet. Și-a scos certificat legal, a depus plângere la poliție și așteaptă ca justiția să facă dreptate.
Chiar dacă el își revine, Cristian spune că familia sa este încă în stare de șoc.

“Am primit zeci de telefoane și mesaje de încurajare din partea cunoscuților. Vă mulțumesc! Cu ajutorul colegilor mei din presă am aflat muuuulte trăznăi de ale lui, totodată! Pare-se că nu e întâia oară când își dă frâu liber instinctelor primitive. Sper doar că… e ultima! Sunt, relativ, bine. Îmi revin… Nu la fel pot spune despre familia mea, care, în continuare, e în stare de șoc! Nu le-a fost ușor să afle, în miez de noapte, că fiul lor zace inconștient pe patul de spital! Nu au decât să îi transmită mulțumiri individului!”

Tot ce s-a întâmplat în acea noapte a fost înregistrat de camerele de supravechere iar înregistrarea poate fi urmărită AICI.