Noua companie va purta numele de NEPI Rockcastle şi se va forma printr-un schimb de acţiuni, respectiv 4,5 acţiuni Rockcastle pentru o acţiune NEPI, potrivit unui anunţ comun al celor două societăţi. Procesul de fuziune trebuie finalizat până cel târziu în 30 iunie 2017.
Cei doi investitori se aşteaptă ca noua companie să beneficieze de un cost al capitalului mai scăzut, rezultat din îmbunătăţirea anticipată a riscului operaţional şi financiar, creat de dimensiunea mai mare a operaţiunilor, diversificarea geografică, creşterea lichidităţilor şi accesul la capital.
Capitalizarea bursieră a NEPI este în jur de 3,4 mld. euro, iar cea a Rockcastle de 2,2 mld. euro. În urma fuziunii, cele două societăţi estimează că vor crea cea mai mare companie imobiliară din Europa Centrală şi de Est şi una dintre cele mai mari societăţi imobiliare de retail din Europa.
Capitalul obţinut în urma acestei uniuni ar putea grăbi planurile de extindere ale NEPI, care şi-a propus să construiască trei malluri noi: în Râmnicu Vâlcea, Satu Mare şi Novi Sad din Serbia, plus să extindă proiecte deja funcţionale precum Promenada Mall din Bucureşti şi parcurile de retail din Brăila, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi şi Sibiu.
În aceste condiții sunt șanse substanțiale ca mall-ul NEPI de la Satu Mare să fie finalizat mai devreme. Compania NEPI a achiziționat circa 7 hectare de teren în zona în care urmează fi construit acest mall. Odată ce cele două companii au fuzionat sunt premize ca mall-ul să fie gata mult mai devreme decât s-a preconizat inițial.