După cuvântul de introducere rostit de președintele Biroului Electoral de Circumscripție Satu Mare, Remus Nemeș, noilor parlamentari li s-a adresat și prefectul Radu Bud care le-a transmis să nu uite că sunt sătmăreni și să facă tot ce le stă în putință pentru a sprijini proiectele de dezvoltare ale județului Satu Mare.
“Îi rog de pe acum să facă tot ce le este în putere pentru ca toate proiectele judeţului Satu Mare care au fost demarate, care sunt în curs, care urmează să fie demarate, să fie în atenţia domniilor lor, astfel încât noi sătmărenii să putem beneficia de tot sprijinul acestora”, a declarat prefectul.
Apoi, preşedintele Remus Nemeş le-a înmânat certificatele, după care, rând pe rând, au luat cuvântul parlamentarii.
Astfel, Octavian Petric a declarat că toți parlamentarii sătmăreni trebuie să se unească, indiferent de culoarea politică, pentru a sprijini proiectele de dezvoltare ale județului Satu Mare.
Gabriel Leș a afirmat că parlamentarii PSD sunt pregătiți să pune în aplicare Programul de Guvernare. ”Competiția s-a încheiat, trebuie să ne apucăm de lucru”, a mai spus Leș.
Turos Lorand a spus că este ora de responsabilitate, că trebuie să se apuce de treabă și a lansat un apel către toți parlamentarii sătmăreni pentru a fi organizate, periodic, întâlniri cu autoritățile locale, indiferent de culoarea politică, și să susțină fiecare proiectele de dezvoltare ale județului Satu Mare.
La rândul său, Romeo Nicoară și-a exprimat gratitudinea față de electoratul sătmărean și și-a exprimat convingerea că actualii parlamentari nu o să-i dezamăgească pe sătmăreni. ”Este nevoie de multă muncă în Satu Mare și va fi mare nevoie de aportul nostru astfel încât peste 4 ani să avem un raport bun de realizări”, a mai spus Nicoară.