Ieri, 20 decembrie a.c., la nivel național, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliția rutieră a acţionat pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi.
Activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate al serviciilor oferite.
Cu acest prilej, pentru neregulile constatate, la Satu Mare, acestei categorii de transportatori i-au fost aplicate 37 sancțiuni contravenționale, s-a retras un certificat de înmatriculare pentru I.T.P.expirat și a fost reținut un permis de conducere pentru efectuarea unei manevre de depășire neregulamentară.
Acțiunile desfășurate de Poliția Română pentru siguranța transportului public de persoane va continua şi în perioada următoare.