PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Spitalului Județean Satu Mare, amendat drastic. Cine a dat amenda și de ce

Spitalul Județean de Urgență Satu Mare a fost amendat drastic în acest an, cu 160.000 de lei de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), potrivit Agerpres. Anunțul a fost făcut de președintele Agenției, Bogdan Pușcaș.

”Avem 15 agenți constatatori care au făcut 361 de controale, din care mai bine de 250 au fost ca urmare a solicitărilor instituțiilor competente de verificare și control și a parchetelor. Ca o cifră, am dat în acest an, în primele 10 luni, amenzi de 3,6 milioane de lei”, a explicat președintele ANAP, citat de Agerpres.

Conform datelor Agenției, cea mai mare amendă, de 200.000 de lei, a fost încasată de Primăria Municipiului Tecuci, pe locul doi fiind Spitalul Colentina, cu aceeași sumă, urmat de Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian Județul Constanța, cu 190.000 de lei, Centrul Multifuncțional de Sănătate Sfântul Nectarie București, cu 170.000 de lei, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, cu 160.000 de lei, și Municipiul București, cu 160.000 de lei.

“În principiu este vorba de divizarea unor achiziții tocmai pentru ca ele să poată fi făcute sub praguri. Există o pleiadă întreagă de acțiuni, proceduri de achiziții publice supuse verificărilor noastre și care au picat testul și deci au devenit proceduri neconforme și amendabile”, a subliniat președintele ANAP.

Managerul Spitalului Județean, Marcela Papici, a precizat, pentru PortalSM, că amenda a fost aplicată pentru proceduri derulate din anul 2010 până în iulie 2015, pentru achiziționarea de medicamente și materiale sanitare. Aceasta a mai adăugat că amenda a fost contestată în instanță care a decis reducerea sancțiunii de la 160.000 la 40.000 de lei. Nici această amendă nu a fost încă plătită deoarece și aceasta a fost contestată de conducerea Spitalului Județean.

”Nu ni s-a aplicat leagea cea mai favorabilă existentă la acea dată. Continuăm procesul și vom dovedi că am respectat toate procedurile”, a mai precizat Marcela Papici.