Deschiderea oficială a fost făcută de președintele Colegiului Medicilor Dentisti Satu Mare, Cosmin Rațiu, joi seara la un restaurant, bucurându-se de prezenţa oficialităţilor judeţene: prefectul Radu Bud, preşedintele Consiliului Judeţean, Pataki Csaba, primarul Kereskenyi Gabor şi alţii. Aceştia i-au asigurat pe medicii sătmăreni de tot sprijinul lor.
Congresul are loc în perioada 27 – 29 ianuarie şi face parte din activităţile de educaţia medicală continuă a profesioniştilor din reţeaua de asistenţă medicală stomatologică sătmăreană.
Tema ediţiei din acest an este „Excelenţa în estetica dentară”, urmând să fie susţinute lucrări de către profesionişti de top din cadrul centrelor universitare de la noi din ţară, precum prof.dr. Marius Leretter, dr. Sorin Mihali, dr. Marius Bud, dr. Ștefan Jitaru, dr. Smaranda Buduru, dr. Rareş Buduru şi dr. Diana Boangă.