Autoritățile au fost alertate de nepotul celui decedat care a afirmat că de trei zile bunicul său nu-i răspunde la telefon și nici nu poate intra în casă. La fața locului s-a deplasat un echipaj al pompierilor și o ambulanță SMURD. Pompierii au intrat în casă după ce au spart un geam și l-au găsit pe bărbat fără suflare.
A fost solicitată o Ambulanță cu medic pentru a constata decesul, și au fost alertați polițiștii care au demarat o anchetă în acest caz.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost predat legiștilor care l-au transportat la morgă unde va fi efectuată o autopsie pentru a fi stabilită cauza decesului.