PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Florisal vrea să majoreze tarifele. Consilierii ALDE spun că trebuie reduse!

consilieri aldeConsilierul local Mihai Huzău a ridicat, în şedinţa de joi a Consiliui Local cererea de indexare a tarifelor pentru salubrizare a SC Florisal SA pentru anul 2017. În opinia sa, tarifele ar trebui micșorate, nicidecum majorate.

Redăm poziția consilierului.

“Având în vedere solicitarea celor de la SC Florisal SA de indexare a tarifelor pentru salubrizare și informațiile obținute prin analiza deciziei 91 a Curții de Conturi și a celorlalte documente puse la dispoziție de către Secretariatul Consiului Local, noi, Consiliul Local putem decide astfel:

  1. Fie facem referire la contractul nr. 462/29.12.2005 dintre Florisal și Muncipiul Satu Mare, mai exact Cap. 9, art. 18, al.2 în care se prevede că ajustarea tarifelor se poate face pe baza nivelului mediu al indicatorului “Rata de inflație sau deflație” comunicată de Institutul Național de Statistică pentru care prognoza pe 2016 este de -0,5%. Asta înseamnă că, conform contractului și a clauzei amintite Florisalul trebuie să reducă tarifele pentru anul 2017 cu aproximativ 0,5%.
  2. Alternativa este să procedăm ca și în ceilați ani, când Consiliul Local (din perioada respectivă) a admis majorarea tarifelor în baza altor indicatori, respectiv “indicele preturilor de consum” conformactelor adiționale încheiate de comun acord, obligând bugetul Municipiului Satu Mare să plătească suplimentar suma de 5.190.000 lei în perioada 2011-2016 (sursa: Decizia 91 a Curtii de Conturi, punctul 11).

Chiar dacă argumentația de majorare a tarifelor trimisă de cei de la Florisal poate fi considerată pertinentă, totuși, noi, grupul de consilieri ALDE, considerăm că în această situație ar trebui să ne referim strict la clauza de indexare a contractului dintre SC Florisal SA si Municipiul Satu Mare (462/29.12.2005, Cap. 9, art. 18, al.2) care prevede că: “Actualizarea va fi făcută anual pana la sfarsitul anului calendaristic, pentru anul urmator, în funcţie de nivelul mediu al indicatorului ratei inflaţiei sau deflaţiei pe ultimele 12 luni, prevăzută în Buletinul Statistic de Preţuri”.

Amintesc că prognoza pentru 2016 a INS pentru nivel mediu al indicatorului ratei de inflație este de aproximativ -0,5%. Asta inseamnă că, dacă Consiliul Local Satu Mare va fi de acord cu propunerea noastră, (cu toate că termenele de indexare sunt depășite tinând cont că data de înregistrare a adresei de la Florisal este 30.12.2016) atât locuitorii Municipiului Satu Mare cât și Municipalitatea vor beneficia de tarife reduse pentru anul 2017″.

Exit mobile version