PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Gabriel Leș, primit de şefii armelor la Ministerul Apărării (VIDEO)

Gabriel Leș şi-a preluat astăzi mandatul de ministru al apărării naționale. Noul ministru a mulțumit predecesorului său, Mihnea Motoc, pentru activitatea depusă la conducerea instituției și pentru modul în care au colaborat în timpul mandatului său de secretar de stat la Departamentul pentru armamente.

“Am convingerea că împreună vom aplica cele mai clare şi coerente metode de punere în practică a planului de guvernare al României. În primul rând nă refer la creşterea calităţii vieţii întregului personal activ, în rezervă, sau în retragere, veteranilor şi veteranilor de război, ca parte integrantă a societăţii noastre, evident cu particularităţile de rigoare. Vom întreprinde activităţi specifice domeniului de competenţă, la nivelul planificat, atât printr-o reală implicare profesională cât şi prin creşterea capacităţii de înzestrare cu tehnică. Ceea ce este mai important, toate integrate în industria naţională de apărare. Sper să putem spune de fiecare dată: Misiune îndeplinită”, a spus Gabriel Leş.

La rândul său, Mihnea Motoc a declarat că este convins că ministrul Leș va avea un mandat de succes la Ministerul Apărării Naționale, instituție cu a cărei problematică și proiecte majore noul ministru este deja familiarizat. 

La ceremonie au fost prezenți șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, șefii categoriilor de forțe ale Armatei și șefi ai structurilor centrale din M.Ap.N.