Ultima actualizare: azi, 11:13
DRM
Locale

Gabriel Leș, primit de şefii armelor la Ministerul Apărării (VIDEO)

gabriel-les-ministerul-apararii-nationale-4Gabriel Leș şi-a preluat astăzi mandatul de ministru al apărării naționale. Noul ministru a mulțumit predecesorului său, Mihnea Motoc, pentru activitatea depusă la conducerea instituției și pentru modul în care au colaborat în timpul mandatului său de secretar de stat la Departamentul pentru armamente.

“Am convingerea că împreună vom aplica cele mai clare şi coerente metode de punere în practică a planului de guvernare al României. În primul rând nă refer la creşterea calităţii vieţii întregului personal activ, în rezervă, sau în retragere, veteranilor şi veteranilor de război, ca parte integrantă a societăţii noastre, evident cu particularităţile de rigoare. Vom întreprinde activităţi specifice domeniului de competenţă, la nivelul planificat, atât printr-o reală implicare profesională cât şi prin creşterea capacităţii de înzestrare cu tehnică. Ceea ce este mai important, toate integrate în industria naţională de apărare. Sper să putem spune de fiecare dată: Misiune îndeplinită”, a spus Gabriel Leş.

La rândul său, Mihnea Motoc a declarat că este convins că ministrul Leș va avea un mandat de succes la Ministerul Apărării Naționale, instituție cu a cărei problematică și proiecte majore noul ministru este deja familiarizat. 

La ceremonie au fost prezenți șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, șefii categoriilor de forțe ale Armatei și șefi ai structurilor centrale din M.Ap.N.

 

10 comentarii

  1. pocailă Răspunde

    Militarii i-au prezentat steagul de lupta si Benjamin ce a prezentat ?A cantat psalmi si a citat din “Iov”?Parca vad ca o sa trimita in Afganistan doua containere cu revista pocaita “Turnul de veghe”si naframe in loc de munitie si efecte militare.

    • Coco Răspunde

      Daca ar durea prostia te-ai târî ca si râma.Invidia doare.

      • pocăilă benji Răspunde

        da tu cârnatule de unde sti?esti cumva râma sau suferi din prostie?si asta cu invidia de unde ai citat-o?esti manelist?

        • coco Răspunde

          Caltabos,daca în toti ca tine ar crapa ficatu tara ar duceo mai bine

          • Putori nesimtite

            Vezi boule de aia merge țara prost,ca nu ne crapă noua ficatu!Daca nu suntem cu toții slugile lui Dragnea,daca nu suntem toți asistați si pomanagii ,daca nu suntem toți mincinoși ordinari ,daca nu suntem toți condamnați sau anchetați penal atunci e clar “țara merge prost”.Hai sictir imbecilule si tu si guvernu vostru de marionete,tâmplar la justiție,secretara de școala comunala la interne,pocăit la apărare,femeie de serviciu la sport,gospodina nesimțita la munca si lista continua la nesfârșit,diplome luate la facultăți obscure si masterate plagiate asta e portofoliu guvernului.

  2. Beton Răspunde

    Vedeți cum schimbă Dumnezeu planurile !!!!,de la un prim-ministru …………(:(:,avem un penticostal ministru !!!!,toate se întîmplă doar cu voia lui ):):):)

  3. Beton Răspunde

    Ministru doar de Huni să ne păzești !!!!!,și te vrem primar la SM ):):)

    • M Răspunde

      in timp ce tie frica de huni, vin musulmanii peste tine. Degeaba iti construiesti garduri in fata casei daca hotii vin din gradina peste tine. sper sa intelegi metafora!

  4. ea Răspunde

    Bine ca nu s-a speriat de armele din jurul lui!
    Curaj mon cher nu gluma!

  5. Coco Răspunde

    Putori nesimtite ai dreptate,am vazut guvernele anterioare erau ca si numele tau,va potriveati perfect”putori mesimtite”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Vine frig năpraznic. Ce recomandă polițiștii

Se anunță o perioadă cu ninsori și scăderea temperaturii. Vine un frig năpraznic peste Satu Mare. Aceste condiții pot influenţa...

Închide