PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Hotelul Dacia: Cum s-a transformat din bijuterie în ruină (FOTO)

daciaCândva bijuteria Sătmarului, Hotelul Dacia s-a transformat într-o adevărată ruină de când a fost preluată de către omul de afaceri sătmărean Vasile Țânțaș. Vă prezentăm o galerie foto cu Hotelul Dacia, cum arăta în toată splendoarea sa şi cum a ajuns acum.

Practic, datorită frumuseții acestei clădiri, Hotelul Dacia era, alături de Turnul Pompierilor, simbolul orașului Satu Mare. Fotografii cu această clădire erau pe aproape toate vederile din Satu Mare.

Străinii care vizitau orașul Satu Mare erau impresionați nu numai de arhitectura clădirii, ci și de frumusețea ieșită din comun a acesteia. De-a lungul timpului, au fost făcute foarte multe fotografii cu Hotelul Dacia din Satu Mare.

Începând din anul 2007, clădirea Hotelului Dacia a fost preluată de omul de afaceri sătmărean Vasile Țânțaș. Fără să stea prea mult pe gânduri, acesta a început să spargă tot pe acolo în ideea de a-l renova.

Numai că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Fondurile destinate investiției gândite de Țânțaș s-au terminat, iar din Hotelul Dacia, care până în urmă cu câțiva ani era perla Sătmarului, a mai rămas doar o ruină.

Exit mobile version