În documentul respectiv se mai arată că, cel puțin până în acest moment, la nivel național ar beneficia de Ordonanță privind grațierea unor pedepse un număr de 3.734 de persoane din care 1.625 persoane condamnate până la 5 ani, inclusiv, 856 de persoane condamnate care au împlinit 60 de ani, 14 femei însărcinate, 1.213 persoane care au în întreținere minori de până la 5 ani și 26 de persoane diagnosticate cu boli incurabile. Situația finală poate fi realizată și comunicată numai după analiza efectivă a dosarelor individuale și după aprobarea Ordonanței.
Demn de remarcat este și faptul că, la această dată, la nivel național erau înregistrate 27.559 de persoane aflate în penitenciarele din România înghesuite pe 18.985 de locuri de cazare, gradul de ocupare fiind de 145,16%, existând un deficit de 8.574 de locuri.
Cel mai aglomerat penitenciar din țară este cel din Satu Mare, care are un indice de ocupare de 218,3%, adică sunt 513 deținuți pe 235 de locuri. Urmează Penitenciarul Târgu Mureș – 211,59% (438 de deținuți pe 207 locuri) și Penitenciarul Ploiești – 205,74% (430 de deținuți pe 2009 locuri).
”În ceea ce priveşte un eventual act normativ care priveşte instituţia graţierii, apreciem că acesta poate contribui atât la diminuarea fenomenului de supraaglomerare din sistemul penitenciar, cât şi la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi reducerea cheltuielilor bugetare cu întreţinerea deţinuților”, se mai arată în documentul făcut public de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.