PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sură distrusă de flăcări. Pagube materiale însemnate

Șura unei gospodării din Târșolț a fost distrusă în totalitate de flăcări. Incendiul a produs pagube însemnate. 

În cursul nopţii trecute, în jurul orei 21:39, I.S.U. ,,SOMES” Satu Mare a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Târşolţ. În cel mai scurt timp, la faţa locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Secţiei de Pompieri Negreşti Oaş care au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului în colaborare cu un echipaj din cadrul SVSU Târşolţ.

Incendiul s-a manifestat generalizat, la şura unei gospodării din localitatea amintită, prin eforturile echipajelor de intervenţie s-a reușit protejarea locuinţelor învecinate. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, a fost constatată ca fiind cauză probabilă a producerii incendiului, scurtcircuit electric la un cablu electric defect ori cu izolaţia deteriorată al unui frigider.

Au ars un tractor, o motocositoare, 100 baloţi paie, unelte gospodăreşti şi alte bunuri depozitate în acel moment în incinta şurii.